Dragostea este un ideal, casatoria este realitatea

L-am rugat si pe el sa ma mai ajute cu trebaluitul prin casa, insa a refuzat cu desavarsire. Dupa cateva luni bune de tras la modul acesta, am inceput sa ma intreb ce inseamna de fapt o casnicie, sperand sa nu fie sinonimul slcaviei. Eu m-am maritat ca sa traiesc alaturi de persoana iubita, sa ma simt iubita si sa iubesc, sa traiesc mai frumos decat daca as fi singura, caci altfel nu m-as fi legat la cap fara sa ma doara. Insa in relatia noastra am observat ca timp pentru noi nu aveam (decat gratarul de duminica ce era cu toata familia), ca diminetile noastre erau sobre, ca seara doar stiam ca am un suflet langa mine cand dormeam, cam acelasi lucru cu un coleg de camera, ca nu sunt sustinuta, ajutata, apreciata, respectata si... nici macar frumoasa nu mai eram.

In urma acestor constatari un gand al disperaraii m-a cuprins, rationalizand ca nu este pentru mine o astfel de viata. Stiam cat de frumos se intelegeau ai mei, cum faceau impreuna totul, erau mereu doi, iar eu... ma simteam singura desi eram proaspat casatorita. M-am gandit si la despartire, insa am considerat ca mai inainte de toate trebuie sa am o discutie clara cu el. Am sacrificat o seara in care am cumparat din oras mancare (desi lui nu ii prea place mancarea din oras) si i-am zis ca trebuie sa ducem o discutie. S-a asezat comod cu berea in mana, iar eu am inceput direct, fara ocolisuri, sa ii spun parerile mele pe scurt si decizia pe care trebuie sa o luam. I-a cam pierit si cheful de bere si ma intreba daca vorbesc serios, iar eu am incuviintat din cap ca da, tot ceea ce spuneam era serios si culmea, nu era prima data cand i le spuneam, insa nu a avut plecerea sa ia in seama si problemele mele.

---