Setari Cookie-uri

Poveste din gara iubirii

S-a intamplat in urma cu... Doamne, cat a fost?... parca ieri parea atat de putin, iar astazi simt ca si cum ar fi trecut un milion de ani. Conform normelor noastre de masurare a timpului a fost acum trei ani. Dar timpul nu conteaza in aceasta poveste si nici in dragoste in general, desi noua ne place tare sa ne imaginam ca el construieste sau dimpotriva curata iubiri si suflete. Timpul nu a facut nimic pentru mine, nimic in afara de a ma pune intr-o vesnica asteptare, de a ma plasa intr-o gara provinciala a iubirii unde trenul nu opreste niciodata pentru mine.

S-a intamplat in urma cu... Doamne, cat a fost?... parca ieri parea atat de putin, iar astazi simt ca si cum ar fi trecut un milion de ani. Conform normelor noastre de masurare a timpului a fost acum trei ani. Dar timpul nu conteaza in aceasta poveste si nici in dragoste in general, desi noua ne place tare sa ne imaginam ca el construieste sau dimpotriva curata iubiri si suflete. Timpul nu a facut nimic pentru mine, nimic in afara de a ma pune intr-o vesnica asteptare, de a ma plasa intr-o gara provinciala a iubirii unde trenul nu opreste niciodata pentru mine.

Acum trei ani din tren au coborat multe inimi deschise. Priveam duios spre imbratisari regasite, inlacrimate, dureroase, eliberatoare. Pierdusem demult speranta ca asteptarea mea in acea gara avea sa imi aduca iubirea, insa imi pastrasem ritualul de dragul acestor imbratisari, imbratisarile altora, din care inima mea dornica de iubire isi tragea fericirea de care avea nevoie pentru a supravietui o noua zi. Exista iubire, imi confirmam ori de cate ori altii erau fericiti.

In acea seara am intalnit un suflet mai singur decat al meu. Durerea lui m-a coplesit, forta cu care isi traia viata in absenta dragostei m-a doborat cu totul la pamant. Ma simteam, eram, vinovata pentru aproape-abandon: la numai 26 de ani eu eram gata sa capitulez, la 45 el inca mai spera.

Durerea si speranta ne-a unit visurile de iubire. Singuratatea ne-a adus impreuna, intr-o imbratisare ce va tine pe vecie, chiar daca astazi el asteapta in continuare in gara, in timp ce eu am plecat in sfarsit cu trenul potrivit. Noi doi nu am reusit sa parasim vreodata spatiul in care ne-am intalnit. Am ramas acolo, impietriti de pasiune, incapabili sa facem vreun pas inainte sau inapoi, vesnic pe loc, prinsi, poate chiar napastuiti de o iubire care a fost si este in continuare imposibila. V-ati gandit la varsta, v-ati gandit la copii, la sotii, la cariere... nu-i asa? Era imposibila din toate aceste motive si pentru niciunul in realitate. Iubirea noastra era de neconceput pentru ca eram diferiti, doi oameni indragostiti a caror ratiune de a trai era diferita, diametral opusa, ori mai banal spus, eram pur si simplu incompatibili.

Ne-am iubit totusi trei ani. Pasional, dar pur, sincer, dar vesnic inlacrimat, jurand ca ne vom sta alaturi pana cand moartea ne va desparti, dar incapabili sa ne tinem promisiunea in viata de zi cu zi. Noaptea... noaptea povestea devenea cu totul alta fiindca noaptea eram doar noi, cu temerile noastre si singura umbrela care ne putea proteja – dragostea. Eram nebuni, dar eram indragostiti nebuneste si asta ne salva intotdeauna de la colaps.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
17 Iunie 2009
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.