Exercitii de instrainare

Primul gind care ne vine-n minte, prima tenta�ie care ne sfredele�te sufletul, dup� ce ni se spune mai timid sau mai t�ios c� gata, totul s-a terminat, este s� implor�m. Iar citeodat� o facem, dar, de cele mai multe ori, un sim� de conservare sufletesc, nativ sau inv��at, ne spune c�-i mai bine s� ne d�m la o parte. Ne spune c�-i mai in�elept s� ne dep�rt�m cu pa�i cit mai repezi, cit mai indiferen�i, de persoana in bra�ele c�reia ne-am l�sat toate visele. Pentru c� doar a�a, printr-un paradox pe care n-am s�-l in�eleg niciodat�, mai putem construi o �ans� de imp�care, mai putem fi chema�i inapoi, mai putem resuscita o rela�ie din care am fost expulza�i.

Poate c� specia din care facem parte n-a evoluat inc�, intr-atit, incit s� p�streze iubirea, supremul liant dintre om �i divinitate, departe de jocul primitiv �i animalic al vin�torii. Inc� ne implinim fericirea prin instincte �i singuri ne-o facem efemer� asociind-o continuu cu acea senza�ie de pl�cere absolut� pe care o tr�im cind lupt�m pentru ceva, cind urm�rim, cind taton�m, cind ademenim, cind atingem pentru prima oar� prada, cind ridic�m trofeul in miini, cind avem certitudinea c� victima dorin�elor noastre ne zace la picioare. C�ci intervalul de timp, incitant �i clocotitor, in care ne chinuim s� ob�inem ceva, devine infinit mai important decit acela in care posed�m, efectiv, acel ceva.

Nu vreau s� vorbesc de sus, cu deta�are, despre aceast� realitate c�reia, cu triste�e, ii apar�in. Caut �i eu, ca mul�i al�ii, fericirea deplin�, visez �i eu, ca mul�i al�ii, la o iubire f�r� sfir�it. Declar �i eu in stinga �i-n dreapta cum a� vrea s� iubesc enorm �i pin� la moarte pe cineva �i cum a� vrea s� fiu iubit� inapoi, exact la fel de intens, tot de acel cineva. Suspin la filmele de dragoste cu final fericit, devorez romanele in care El �i Ea se intilnesc �i abia atunci lumea devine intreag�, rotund� �i destinul cap�t� o noim�. Dar m� uit in urm�, la pove�tile mele de iubire �i observ c� i-am dorit nebune�te pe cei ce nu m-au vrut, i-am iubit cuminte, pin� la limita plictiselii, pe cei care mi-au fost, in perioade lungi �i line, al�turi, �i i-am indep�rtat, aproape f�r� regrete, pe cei care-mi dovedeau, neobosit, c� pentru ei sint �i soare �i lun�.

Cite milenii mai trebuie s� treac� peste omenire (asta dac� nu ne omoar� inc�lzirea global�) pin� ne vom inv��a sentimentele s�-�i caute ad�post �i implinire pe cimpuri roditoare �i nu prin desi�uri impinzite de capcane? De ce-i a�a de greu s� nu mai oft�m dup� golanul frumos �i impertinent care nu d� doi bani pe iubirea noastr� �i s� ne indr�gostim de blegul sfios care ne car� saco�ele �i ne acoper� cu duzini de trandafiri? Iar pentru bleg, de ce-i a�a de complicat ca, odat� ce ne-a convins s�-l accept�m, s� ne iubeasc� la fel de mult, pin� la sfir�itul vie�ii sale �i s� nu caute, in scurt timp, pe alta dup� fustele c�reia s� se �in�, cu ochi jilavi �i bra�e inc�rcate de flori?

---