Exercitii de instrainare

“Fii tu insuþi! Spune ce simþi! Aratã-i dragostea ta!” - te-ndeamnã, duios ºi ipocrit, textele dulcege ce ajung scenarii de telenovelã. Uneori pleci urechea, cãci sfaturile-þi par fireºti, cinstite, pure, de necontestat. Iar prin perdeaua de lacrimi mai apuci sã vezi, apoi, cum omul drag se depãrteazã, fluturind din minã a lehamite, agasat de perspectiva veºniciei sentimentelor tale copleºitoare.

“Nu plinge! Fã-te cã nu mai iubeºti! Picurã-þi indiferenþã in glas, aratã-i cã aproape te-a pierdut!” iþi ºuierã aparent veninos indemnurile moderne, sfaturile emancipate, psihologii pe canapelele cãrora te prãbuºeºti cu sufletul fãcut þãndãri. ªi dacã ºtii sã asculþi, dacã eºti suficient de abil in acest joc al mistificãrii, ai ºanse mari sã ciºtigi. Cãci numai fugind, chiar ºi prefãcut, chiar ºi fãrã voie, spargi liniºtea, stirneºti furtuna, trezeºti vinãtorul.

E trist, e nedrept, e cumplit de nedrept, dar, ca sã te pot iubi o viaþã, dragul meu, ascunde-te, uneori, de dragostea mea, cãci ea nu ºtie sã se hrãneascã decit cu cãutãri. ªi ca sã mã iubeºti veºnic, dulce motiv al existenþei mele, invaþã-mã sã-mi mint sufletul, sã mor puþin, din cind in cind, ca tu sã vrei sã mã strigi din nou, sã mã reinvii, sã mã pãstrezi.

Un articol de Alina G.

---