Ce nu ti-am spus niciodata

Era o iarna atat de rece si apsatoare cand te-am cunoscut. Orasul era inghetat si , desi luminat de mii de beculete colorate, parca nimic nu putea sa-l inveseleasca, cum nici pe mine aparent nimic nu ma putea scoate din starea de depresie in care ma cufundasem. Crivatul de afara se ascunsese la mine in inima si amortea cu suflul sau de gheata orice sentiment. Fusesem dezamagita. Din nou.

Ma straduiam acum sa-mi recapat spiritul tineresc, sa fiu din nou vesela, sa-mi caut fericirea. Atunci, ca un raspuns la strigatul de ajutor al sufletului meu, m-ai invitat la dans. Neasteptandu-ma la ce avea sa vina si plina de indoieli, am incercat sa ma impotrivesc sarutului tau, crezand ca oricum, nu are nici un rost. Dar avea. Asa am inceput noi sa existam. O existenta modesta, nu foarte tumultoasa, nici foarte pasionala, dar care pentru mine a fost ca o ploaie binecuvantata intr-o zi torida. Te iubeam, si vroiam sa ti-o dovedesc, eram pregatita pentru ce avea sa urmeze, pentru un nou pas in relatia noastra. Te iubeam si aproape ca ma sufoca sentimentul asta, dar eram atat de fericita, incat nimic nu m-ar fi putut dobori in acele momente, nimic, atata timp cat eram impreuna, cat stiam ca te am pe tine.

In betia acestui sentiment euforic, nici nu puteam macar sa-mi imaginez ca intr-o zi nu vom mai fi poate impreuna. Cu mintea mea de copil inca, nu anticipam ce avea sa fie si nici nu stiam sa ma port asa cum ai fi meritat, nu am stiut sa-ti dovedesc ce simteam atat de puternic. Atunci poate ca m-ai fi iubit si tu si n-ai fi crezut ca pentru mine relatia noastra fusese doar o joaca . Pentru ca asta trebuie sa fi crezut, din moment ce ai disparut fara sa crezi ca mai e necesara vreo explicatie. Am incercat singura sa gasesc raspunsuri la intrebarile care ma bantuie inca, nu indrazneam cu nici un chip sa mai iau legatura cu tine, ma consideram singura vinovata de situatia in care ma aflam si trebuia sa suport consecintele. “O sa treaca”, ma gandeam mereu, “ o sa cunosc pe altcineva, o sa fie cu totul diferit de el, o sa ma faca fericita si o sa rad atunci de lacrimile mele amare de acum”.

Era in plina vara, vara pe care trebuia sa o petrecem amandoi si eu eram fara tine. Intre peretii camerei mele imi plangeam singuratatea , ascunsa, departe de ochii prietenilor, care se saturasera de lamentarile mele, ramasesem doar eu cu mine si lacrimile mi se revarsau in interior, inecandu-mi sufletul. Eram cea mai fericita in fata lor, dar muream cate putin in fiecare zi, eram o epava. De ce nu trecea?

---