Avansurile sefului

Existenta mea gravita in jurul iubirii pe care mi-o revarsam cu indarjire doar asupra fiicei mele pana l-am cunoscut pe el. Relatie pur profesionala initial, dar care ulterior a inflorit asa cum fericirea infloreste in privirile inamorate a doi copii.

Dupa o lunga perioada de refuzuri repetate a diverse oferte de munca am decis sa accept postul de assistant manager in cadrul unei corporatii multinationale, la insistentele unei amice binevoitoare. Urma sa fim secretarele unui domn galant in varsta de 64 de ani. Amanuntul acesta nu mi-a starnit nicidecum suspiciuni in privinta profesionalismului sau a moralitatii acestuia si pe buna dreptate. Incercam zilnic sa-mi dovedesc competenta prin diverse metode. Veneam frecvent cu sugestii de ameliorare a tacticii operationale in cadrul firmei, munceam adesea cu asemenea devotament incat prelungirea programului de lucru nu mai era un fapt neobisnuit pentru mine. Ingaduinta cu care ma privea se impletea cu admiratia pe care am simtit ca o avea pentru infatisarea mea. A inceput sa ma alinte. Primul moment in care mi-a rostit acest nume de alint m-a frapat. Cum se ajunsese aici? Icoana tatalui meu mi-a revenit nostalgic in minte: era singurul care ma mangaia astfel cu vorbe. Am incercat sa depasesc momentul. Din pacate, o problema neasteptata a intervenit subit: nu mai puteam excela in cele doua ipostaze in care ma aflam, de angajata si de mama. Copila mea incepea sa dea semne ingrijoratoare de izolare si resimtea dureros singuratatea care ii coplesea sufletul fragil, de copil crescut fara afectiunea paterna. Fostul meu sot ne parasise ca o bruta, ramanand impasibil la gandul ca avea profunde responsabilitati fata de cea care era o portiune din trupul si sufletul lui.

Pe de alta parte, atitudinea calda a sefului meu reusea sa compenseze tristetea pe care privirea tulbure a copilei mi-o impregna in suflet. Sosise inevitabil momentul in care fetita simtea nevoia sfasietoare de a fi ocrotita de cealalta jumatate a familiei, de tatal ei, iar iar eu, in ciuda stradaniei mele disperate, nu putem suplini aceasta lipsa, cu atat mai mult cu cat eu nu fusesem privata de dragostea parintelui meu. La 35 de ani simti cum jovialitatea tineretii iti scapa printre degete atunci cand esti un suflet solitar, iar el, seful meu, imi era zilnic aproape fiind totdata preocupat de situatia mea. A fost sau am fost o prada usoara. Nu pot face o optiune pentru ca nici eu nu stiu. Avea nevoie de o companie placuta care sa-i insiropeze zilele imbuibate cu monotonie, aveam nevoie de un partener care sa-i serveasca drept indrumator in viata fiicei mele, un model patern care sa-i cultive oarecum admiratia pentru sexul tare (pe care eu il depreciam ingrozitor). Era momentul ideal in care viata mi se putea innoda din nou de firul existentei unui alt barbat si acela putea fi el.

---