Avansurile sefului

Avansurile sefului
Kudika
9 Iulie 2007

Existenta mea gravita in jurul iubirii pe care mi-o revarsam cu indarjire doar asupra fiicei mele pana l-am cunoscut pe el. Relatie pur profesionala initial, dar care ulterior a inflorit asa cum fericirea infloreste in privirile inamorate a doi copii.

O admiratie cu reminiscente de amor adolescentin s-a infiripat tot mai profund intre noi si am luat destul de rapid decizia de a ne oficializa relatia printr-o casatorie care ne-ar fi reunit pe toti trei ca pe o familie adevarata. Postul de secretara l-am pastrat dar de data aceasta am renuntat la ideea de a mai sta peste program. Statutul recent de sotie ma impulsiona sa incerc sa-i indeplinesc toate capriciile. La randul lui ne-a daruit calatorii prin intreaga Europa, ceea ce ne-a bucurat nespus. Fericirea aceasta neasteptata a venit insa si cu o dezamagire imensa care mi-a pustiit sufletul si m-a facut sa constientizez sterilitatea prieteniei in relatie cu indivizi pe care ii consideram apropiati. Mi-am pierdut pe parcurs prietenii datorita „ moralitatii mele indoielnice”( formulare, se pare, preferata de majoritatea). M-am simtit marginalizata datorita unei erori care nu avea nimic eronat in ea. Ma casatorisem cu un barbat mult mai in varsta, seful meu, cu un venit substantial. Prin urmare nu puteam fi decat o dama usoara aflata sub protectia unui soi de magnat la avansurile caruia cedasem cu cea mai mare disponibilitate. O perceptie denaturata a prietenilor care m-a facut intr-adevar sa sufar la inceput. Problema era ca optica mea depasea cu mult viziunea aceasta ingustata de invidie a presupusilor mei prieteni. Pentru mine era un mariaj placut in care beneficiile erau mutuale, iar faptul ca el nu era chiar iubirea vietii mele trebuia exclus din ecuatie, deoarece intensitatea unei iubiri mature nu mai corespunde intru totul celei unei idile de la varsta la care esti un simplu novice.

Am petrecut impreuna doi ani extraordinari in care, aflate sub aripa lui ocrotitoare, ne-am largit universul cognitiv, am preluat din experienta lui de viata si ne-am maturizat vizibil. El a trait pana in ultima secunda cu zambetul intiparit pe chip si dispus sa ofere si sa primeasca multa dragoste. Am regretat nespus moartea sa fulgeratoare datorata unui blestemat de atac de cord, remuscarile insa nu si-au avut locul in viata mea deoarece nu au existat realmente motive de a ma blama. Poate ca inima sa fragila cedase avalansei de afectiune si de bucurie de viata pe care noi, noua lui familie, ne-am directionat-o catre el. Poate ca a fost doar o incercare hazardata de a-i oferi mai mult decat era capabil sa primeasca, dar macar am reusit sa-i inseninez ultimele clipe din viata si asta ma face sa ma simt impacata cu mine insami.

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:


Setari Cookie-uri