Recunosc, toata viata am fost un "animal" esentialmente afectiv. Paradoxal, greseala nu a fost asta, poate daca m� rezumam doar la atat astazi v-as fi scris cat sunt de fericita.
O conciden�a poate. Sau poate nu. Intalne�ti un barbat, care te dezarmeaz� din prima clip� in care ti-ai a�ezat pleoapele asupra lui. Un tip care iti d�ram� zidul pe care te-ai chinut atita timp s�-l construie�ti in jurul t�u, cu o singur� privire. G�se�ti intr-o atingere pasiune, voluptate, calm. G�se�ti intr-o privire stabilitate, siguran�a, maturitate. Reg�se�ti intimitatea, cuvintele spuse in t�cere, placerea unor palme debea atingandu-se.
Sim�i c� i�i reg�se�ti cerul in care s�-�i po�i intinde aripile si te hot�r�ti s� ui�i tot ce ai p�timit. Te hot�r�ti s� ri�ti totul pe aceast� carte. Te sim�i norocos �i in sfar�i chiar zambe�ti!
Ins� ai intanit in acela�i timp un barbat care, de�i este evident atras de tine, bate in retragere. Un tip care, asemeni �ie pan� nu demult, fuge. Intalne�ti un tip care invoc� scuze, destul de patetice pentru 37 de ani, de genul „mi-e team� s� nu te dezam�gesc", „tocmai pentru ca e�ti o persoan� deosebit� in via�a mea vreau s� fac totul cum trebuie", „sunt derutat de ce mi se intampl� �i imi trebuie un pic de timp s�-mi revin"!
In cazul acesta pan� unde i�i po�i permite s� ri�ti? In cazul in care afectul i�i e imboln�vit de pl�cere? Ins� paznicul ra�ional st� la mare indoial�, ce faci?! Te arunci in valuri, tr�ind pl�ceri nepre�uite, ins� sperand s� nu te ineci! Sau i�i continui lupta cu singur�tatea, uitand c� ar fi putut fi ceva, incercand s� nu-�i pui niciodat� intrebarea „ce-ar fi fost dac�?!
Un articol de Laura