El vs ea: Cu verighetele ascunse

Mi-a raspuns ca nu. Ca nevasta e plecata cu viata ei departe, ca el isi vede de ale lui, dar ca ii era dor. Nu de ea, ci de verighta. Nu ca semn al iubirii fata de respectiva femeie, ci ca semn al apartenentei. Fata de un cineva. Nu neaparat de ea, fiindca pe verighta nu scrie, cel putin nu la vedere, numele persoanei care poarta celalalt inel.

Dorinta de a apartine cuiva se naste, mai devreme sau mai tarziu in fiecare dintre noi. La femei, ceva mai devreme, la barbati, cam un deceniu mai tarziu.

Problema apare atunci cand nevoia de a apartine cuiva nu este imbinata cu iubirea. Daca te casatoresti pentru ca simti nevoia, dar nu dragostea, sentimentul de apartenenta devine intr-atat de coplesitor, incat ai senzatia ca te-ai indragostit de prima persoana care ti-a taiat calea.

O iei de nevasta (sau il iei de sot) si ceva timp te bucuri. Pentru ca esti al cuiva. Diminetile si serile nu mai sunt singuratice. Imparti bune si rele cu un cineva care a jurat ca iti va sta alaturi in tot ce va veni. Undeva, intre toate aceste bune si rele, intervine o monotonie frustranta, care iti aminteste de momentul in care, coplesit de singuratate, visai sa iti imparti viata la un numar par. Niciodata nu ti-ai imaginat ca vei ajunge aici, intr-un punct in care acea impartire la doi iti aduce numai singuratatea in doi.

Incepi sa iti muti verighta de pe un deget pe altul, sa cauti umpluturi pentru vidul interior. Nu-i bine nici cu, nici fara. Dar fara, iti mai da o sansa. Cu, este definitiv.

Intr-un final, sucesti verighta pana ii ametesti pe cei din jur. Pentru ca nici tu nu stii sigur ce-i mai rau: cu sau fara?

Andrei

---