Tatal meu mi-a distrus viata

Tatal meu mi-a distrus viata
Kudika
16 Aprilie 2008

Stiu ca se spune ca in viata trebuie sa faci si compromisuri, sunt de acord cu asta. Insa chiar si aceste compromisuri trebuie sa fie cantarite cu atentie. Daca renunti la ceva pentru moment, stiind ca mai tarziu vei avea mai multe sanse sa obtii ceea ce iti doresti

Stiu ca se spune ca in viata trebuie sa faci si compromisuri, sunt de acord cu asta. Insa chiar si aceste compromisuri trebuie sa fie cantarite cu atentie. Daca renunti la ceva pentru moment, stiind ca mai tarziu vei avea mai multe sanse sa obtii ceea ce iti doresti, nici nu stiu daca se poate numi compromis. Si nu gresiti daca renuntati la o parte din ceea ce va doriti, stiind ca daca nu ati face asta nu ati mai obtine nimic. Insa niciodata, niciodata, sa nu renuntati la un vis.

Cand spun vis ma refer la o mare dorinta, la ceva realizabil, prin munca, eforturi sustinute, incredere, optimism. Acesta nu mai este compromis, este renuntare, renuntare la propria persoana. Si in momentul in care ai renuntat la tine nimeni nu te mai poate salva.

Va pot spune asta pentru ca eu am facut aceasta amarnica greseala. Si nici macar nu am avut curajul sa recunosc in fata altor persoane, chiar prieteni apropiati, ca am gresit. I-am lasat sa creada ca pur si simplu m-am schimbat, prioritatile si dorintele mele s-au schimbat. In realitate mi-am schimbat numai masca, sau mai corect mi-am cladit o masca. Mi-a fost teama de compasiunea lor, m-am temut ca ma vor considera o persoana slaba, adica ma vor veadea asa cum sunt.

Nu stiu daca este vorba despre orgoliu sau lipsa curajului, curajul de a infrunta privirile si judecata lor. Constat insa ca este cu adevarat o usurare sa te destainui, mai ales unor persoane care nu ma cunosc si pot sa fie obiective.

Totul a inceput in momentul in care i-am anuntat pe parintii mai ca vreau sa ma inscriu la Academia de Teatru si Film. Imi dorisem dintotdeauna sa devin actrita, in scoala am primit intotdeauna rolurile principale in cadrul programelor artistice desfasurate, simteam ca mi se potriveste si asta imi doream. Ciudat este ca parintii mei nu sunt genul de tirani, dimpotriva, m-au rasfatat si nu am simtit niciodata greutatile vietii. Pana atunci. Probabil ca asta a fost si problema.

In momentul in care nu am mai avut sustinerea lor, totul s-a prabusit. Nu am stiut cum sa actionez, nu am stiut cum sa ma mentin pe pozitii si sa imi urmez visul. Tatal meu a fost categoric: NU! Nu actrita! Spunea el ca acolo merg numai femeile de moravuri usoare si ca pentru a intra trebuie sa prestezi anumite servicii. Si pentru el era inacceptabil ca fetita lui sa fie intinata, numai gandul asta il ingrozea, desi era evident o logica absurda, mai degraba o lipsa de logica si un amalgam de sentimente negative.

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: