Setari Cookie-uri

Barbatul care (nu) ma iubeste

Dragostea e precum marile: ne-atrag acele valuri ce unduiesc inecul... Au trecut ani buni pentru a invata unele principii in viata si am indurat experiente dure mai mult pentru ca am vrut sa le indur, caci as fi reusit de asemenea sa le evit... Insa exista o varsta cand toti ne pirdem capul in iubire, indiferent daca cel pe care il iubim merita sau nu.

Mi-au spus de nenumarate ori ca el nu este pentru mine si ca se roaga in fiecare zi sa ma trezesc din acest cosmar. Dar eu nu vedeam lucrurile asa, eu imi asumam vina certurilor, ma consideram cicalitoare si gaseam tot felul de motive care ma invinovateau, el avea dreptate. Am pierdut scoala, ca mai apoi sa raman insarcinata. Imi doream acel copil, insa eram amandoi constienti ca nu era momentul lui atunci. Dupa mult timp de framantari, nopti nedormite si stres enorm am luat o decizie: avortul. Cand am trecut prin acele momente el nu a putut sa fie prezent gasind diverse scuze, astfel ca am trecut singura prin momente crunte. E greu sa duci povara unui astfel de fapt, urma mizera ce te va urmari toata viata... Dupa o saptamana in care am reusit sa imi revin singura, caci nu le spusesem parintilor si nici prietenei apropiate, a aparut si el in peisaj spunand ca in ultima vreme am devenit foarte sensibila, irascibila, ca nu mai sunt fata de care se indragostise si ca el prefera sa puna capat relatiei.

dragoste Am vrut sa mor in acel moment, am incercat sa il conving sa imi dea o sansa, i-am spus ca ma pot schimba, as fi facut orice sa nu “il pierd”, insa dorinta lui de despartire a ramas ferma si mi-a spus sa plec. Am simtit cum toata lumea se prabuseste, am plecat naucita pe drum si in gandul meu roiau critici pe care mi le aduceam si nu vedeam viata fara el. Am ajuns acasa (parintii mei erau plecati) si m-am asezat pe podea cu fata in sus, cu ochii inchisi si mainile pe piept, asteptand sa mor... A fost singura data in viata cand am vrut sa mor. Nu stiu cat timp am stat asa, insa acesta a fost un moment crucial in viata mea: brusc ceata de pe sufletul si mintea mea s-a ridicat si mi-am dat seama ca nu aceasta insemna iubirea pe care am vazut-o eu acasa, mi-am dat seama ca am daruit tot si nu am primit nimic in schimb, decat poate timp pierdut si o experienta ce avea sa stea capatai unui caracter puternic pe care l-am dobandit apoi. Mi-am dat seama ca, daca am putut trece singura printr-o experienta atat de dura ca avortul la o varsta de doar 20 de ani, atunci cu siguranta pot trai si fara el. Si asa a fost. Parintii s-au bucurat enorm sa ma gaseasca acasa, nu mi-au spus un cuvant despre toate cele ce facusem si nu m-au intrebat niciodata de ce m-am intors, nici pana in momentul de fata, niciodata nici un repros!
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
9 Mai 2008
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.