Dupa ce m-a cerut de sotie, a aflat ca este pe moarte

O singura zi a durat sa stiu cum e sa fii fericita cu adevarat, de o singura zi a fost nevoie ca sa trec de la fericirea suprema la durerea care iti macina si rupe sufletul, fara sa ii pese ca nu ai facut nimic rau nimanui si ca nu meriti sa patesti asa ceva.

Eram acasa, imi asteptam viitorul sot sa vina de la munca. In clipa in care a intrat pe usa, era palid, tras la fata si parea ca a imbatranit cu 10 ani. M-am speriat si am alergat spre el, intrebandu-l ce s-a intamplat. Era mut, privea in gol, nu ma vedea, nu ma auzea. Am inceput sa tip la el, sa il trag de haine, in speranta ca va reactiona. Nimic, insa! Era ca o stana de piatra!

Intr-un final, dupa ce m-a vazut cama cuprinsese disperarea, iar lacrimile nu mai incetau sa curga, mi-a zis sec, la fel ca atunci cand ne-am cunscut: “Am cancer!”.

Nu as putea sa va explic ce a fost in sufletul meu la auzul acelor cuvinte, cert este ca am simtit ca cerul cazut pe mine, iar eu ma indreptam spre Iad. Cuvintele lui imi rasunau in ureche obsesiv “Am cancer, am cancer”. Nu auzeam altceva!

Am incercat sa ma adun ca sa fiu tare pentru el si sa ii cer detalii despre cat de grava este situatia. Are o tumoare pe creier, in faza incipienta si va fi nevoie de o operatie pentru a fi extirpata.
Ziua in care a fost programata operatia a fost cea mai neagra din viata mea. Minutele treceau ca orele, eram disperata si ma simteam neputincioasa pentru ca nu aveam cum sa il ajut. Medicii spun ca operatia a decurs bine, dar ca va trebui sa urmeze un tratament cu citostatice pentru a preveni recidiva tumorii.

Acum se simte mai bine, boala a fost invinsa, dar nu pot dormi linistita noaptea pentru ca traiesc cu gandul ca intr-o zi, boala poate reveni in viata mea si de aceasta data, mi-l va lua de langa mine.


Alexandra

---