Mai are rost sa continui?

Atunci te intrebi in timp ce plangi in hohote… pentru ce atat efort? A sperat si el ca va merge? De aceea te-a lasat sa te lupti cu tine insati? Sa iti schimbi stilul de viata? Credea ca intr-un final va fi bine? O fi sperat si el ca si tine? S-o fi zvarcolit in pat noapte de noapte intrebandu-se ce poate fi facut ca sa nu mai existe nemultumiri? Normal ca nu.

Tu mereu erai multumita daca primeai atentia lui... si totusi lumea ta s-a naruit! Blestemi cerul si pamantul! Recunosti ca ai vazut semnele unei eventuale despartiri! Dar totul putea ramane la stadiul de eventuala despartire! Te intrebi daca ai gresit in momentul in care i-ai acordat libertate, ca ai incetat sa-l pistonezi cu telefoanele si sms-urile. Aici sa fi fost greseala fatala? Si iar plangi! Iti suni innebunita o prietena. Pici in extrema cealalta! Iti versi nervii la adresa lui - cel care te-a parasit!

Ca nu te mai vrea! Ca te-a facut sa pierzi pentru cateva miimi de secunda statutul de om, ca te-ai simtit aruncata intr-un colt al mintii lui. Si atunci te intrebi de ce ai zis al mintii si nu al inimii! La naiba, nu te-a iubit nici macar pentru o clipa! Si iar plangi! Ca il iubesti si nu vrei sa traiesti fara el. Bineinteles ca ai putea sa traiesti, dar nu vrei si pace sa accepti aceasta posibilitate minunata pe care ti-o insufla prietena ta. Ce-i asa de minunat in a trai fara barbatul pe care il iubesti? Nu-i nimic! Te incapatanezi sa refuzi orice argument pertinent pe care prietena ta ti-l expune. Le recunosti pe majoritatea. Sunt cuvintele tale, pe care i le spuneai atunci cand ea trecea printr-o perioada asemanatoare. Dar tu suferi mai mult, nu? Suferinta ta e cea mai mare si cea mai cea... nimeni nu te poate intelege, asa ca la un moment dat inchei conversatia cu ea. Poate te-a ajutat cu ceva, poate nu, dar momentan nu stii decat ca el nu te mai vrea.

Si iar urla intrebarea intre urechile tale: dar cum nu ne potrivim? Cum e posibil dupa tot ce am facut?! Si vrei sa-l suni. Dar nu o faci. Stii foarte bine ca nu-ti va mai raspunde. Chiar ti-a zis-o in momentul in care i-ai cerut explicatii: nu mai vrea sa vorbeasca cu tine deloc. Niciodata. Pentru nimic in lume. Si iar nu intelegi. Te gandesti la tot ce s-a intamplat in ultimele zile, mintea ta distrusa incepe sa faca conexiuni. Si pui mana pe telefon… poate vreunul dintre amicii lui are un raspuns, o explicatie care sa aiba sens in mintea ta... dar nu stii ca mintea ta e PA... si totusi suni si discuti, plangi, te lamentezi, te enervezi ca nu primesti niciun raspuns care sa te multumeasca... trantesti telefonul nervoasa si plina de frustrari. Treci de la o stare la alta: plans, vorbe grele, vorbe de imbarbatare si iar plans. Stii ca e prea mult... si iar plangi si asa vei mai plange... pentru ca nu intelegi si pace cum de nu va potriviti, daca esti femeia descrisa de el?! Cum e posibil sa nu mai vrea sa continue relatia, cand tu ai oferit totul?

Dar nu poti sa realizezi ca poate tocmai asta a fost greseala fatala: schimbarea ta radicala, multumirea ta cu putin, lipsa ta de reactie in momentul in care... dar ce rost are sa continui? Fiecare dintre noi realizeaza mai devreme sau mai tarziu sau poate niciodata care este motivul pentru care el a zis: nu mai vreau! nu ne potrivim!

post pe blogul lui just_because

---