Confesiunea unei prostituate

Regret atat de tare acele momente, pentru ca nici nu-mi dadeam seama ca o puteam lua de la capat, puteam sa dau la o facultate si sa-mi reincep viata, poate sa ma indragostesc, sa fiu mai saraca, dar sa ies din acea mizerie. Insa, pe atunci, nici nu-mi imaginam alta optiune. Din banii pe care ii acumulasem in anii de munca, as fi putut trai linistita cel putin o jumatate de an, timp in care sa-mi caut un serviciu serios si sa-mi refac viata, dar nu, eu am ales sa o iau tot pe calea pierzaniei, asa cum o vad acum.

Mi-am inchiriat o garsoniera de lux in inima capitalei si am contactat o parte din clientii mei vechi si fideli, pentru care aveam o afinitate speciala. Hotarasem sa ma intalnesc doar cu domnii generosi si, in acelasi timp, draguti cu mine, macar in aparenta. Vroiam in continuare sa castig la fel de multi bani, insa sa nu mai fiu umilita. Nici nu-mi dadeam seama ca insasi meseria mea insemna umilinta! Ieseam in continuare prin localuri de lux, cel putin o data pe luna plecam la cumparaturi in strainatate, de obicei invitata de un client, un om de afaceri ce calatorea foarte mult si avea nevoie de cineva care sa-i tina companie doar noaptea. Ziua, mergeam la cumparaturi, cheltuiam mai mult decat castiga o femeie comuna intr-un an de zile si eram convinsa ca asta inseamna sa-ti traiesti viata la maxim.

In toti acesti ani, am pierdut complet legatura cu familia, cu parintii, surorile si fratii mei. Le mai trimiteam, din cand in cand, bani, insa ma gandeam ca daca ar fi fost si ei mai descurcareti, ar fi fost si mai bogati. Ma gandeam ca asa, n-au decat sa traiasca in saracia lor! Totusi, aveam si momente de luciditate, in care mi se facea mila de ei si le trimiteam bani, dar nu-i sunasem niciodata, nu-i vizitasem si ei stiau doar ca banii vin din partea mea, dar habar n-aveau ce se intamplase cu mine in tot acest timp.

---