Setari Cookie-uri

Confesiunea unei prostituate

M-am hotarat sa-mi scriu povestea vietii pentru a mai descarca o parte din vina si regretele enorme ce ma apasa acum, la varsta de 32 de ani. Chiar daca unele femei, la aceasta varsta, abia isi incep viata, isi intemeiaza o familie sau se indragostesc cu adevarat, eu sunt deja batrana, mai batrana decat isi poate imagina oricine imi priveste doar exteriorul

Cu timpul, am inceput sa-mi dau seama ca sunt o femeie foarte singura. Tin minte foarte sigur ca pe la 29 de ani s-au produs schimbari importante in mentalitatea mea. Ma simteam goala in interior, pustiita – sper ca intelegeti ce vreau sa spun. Nu aveam absolut nicio prietena, niciun prieten, niciun suflet caruia sa-i vorbesc sincer, sa-mi vars frustrarea, regretele, lacrimile. Uneori, cand nu aveam clienti care sa vina la mine, simteam ca o iau razna intre cei patru pereti ai garsonierei mele. Totul era atat de pustiu, atat de secret, de josnic si de ascuns… nu aveam nici cui sa-i dau un telefon. M-am hotarat sa incep sa merg la un psiholog. Am gasit o doamna foarte priceputa, care m-a facut sa-mi dau seama cine sunt cu adevarat. Mi-am dat seama, cu ajutorul ei si dupa luni intregi de psihoterapie, ca sunt o persoana care poate mult mai mult decat sa isi vanda trupul pentru bani. Am avut revelatii puternice, precum faptul ca frumusetea nu era singura mea calitate, ca ma puteam dezvolta in mai multe directii, ca puteam face mai multe lucruri cu viata mea. In doi ani de zile, ma transformasem complet, prin intermediul psihoterapiei si al sutelor de carti pe care le-am citit.

Intr-un final, doamna psiholog mi-a spus ca are nevoie de o noua secretara si, daca vreau sa fac ultimul pas in inceperea unei noi vieti, pot veni sa lucrez la cabinetul ei. A fost cea mai frumoasa sansa pe care mi-a oferit-o cineva vreodata. Cand am vazut salariul, nu mi-a venit sa cred ca cineva putea castiga atat de putini bani pentru o luna de munca, opt ore pe zi, insa imi ajungeau pentru un trai intr-adevar nu luxos, dar decent.

Anul trecut m-am hotarat sa fac un copil. Nu cunoscusem inca un barbat potrivit pentru a fi tatal copilului meu, dar am vrut ca, inainte, sa-mi fac un set complet de analize si abia apoi sa caut o metoda pentru a ramane insarcinata – inseminarea artificiala parea cea mai buna solutie, chiar daca inca nu aveam toti banii necesari, puteam sa pun deoparte sau sa incerc sa obtin un credit. Rezultatele analizelor au fost insa ingrozitoare.

Sunt infertila. Am o malformatie uterina din cauza careia nu voi putea niciodata sa fac copii, cu sau fara inseminare artificiala. Am simtit cum se prabuseste cerul pe mine cand am aflat acest lucru, mai ales ca imi doream din ce in ce mai mult un copil. Cand mi-a dat vestea, medicul mi-a spus: “Asta este destinul tau, n-ai ce sa faci…”
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
10 Martie 2009
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.