Iubirea mea interzisa

Alteori imi imaginez cum divorteaza de L. chiar si asa, in situatia actuala, pastreaza el copiii si ne mutam cu totii intr-o casuta a noastra. Chiar daca am 21 de ani, mi-as dori sa fiu mama copiilor lui, chiar daca sunt facuti cu alta… In timp, i-am face si noi pe ai nostri, dar nu-i urasc copiii, din contra… As fi fericita sa am grija de ei si de el, tot timpul.

Viitorul meu insa e atat de negru acum, ca mi-au ramas doar iluziile. Odata, i-am spus, mai in gluma, mai in serios ca poate sa divorteze si sa tina el copiii, pentru ca eu pot sa am grija de ei toti. El a inceput sa rada si mi-a zis ca sunt inca un copil eu, si ca tocmai de-asta ma iubeste. Atunci am inceput sa plang si mi-am dat seama ca iubirea noastra nu are niciun viitor fericit, ca totul e in umbra si acoperit de nefericire, ca intre noi sunt cei zece ani diferenta de varsta si cei trei copii ai lui… In rest, totul ar fi perfect, pentru ca ne potrivim de minune ca si caracter, mentalitate, dorinte, vise.

Planuim si pentru la vara o excursie de 3-4 zile, asa cum am mai facut noi doi, dar din pacate mai mult de atat nu se poate. Pentru mine, acele patru zile petrecute singuri, la mare sau la munte, sunt momentele in care simt ca pot sa respir linistita, ca pot sa zambesc cu adevarat. Cand ne intoarcem, am senzatia ca mi se rupe o bucata de carne din corp, pentru ca nu mai rezist sa ma despart de el, in fiecare zi. In afara de iubirea lui, pe care o simt si pe care mi-o demonstreaza in fiecare zi, nu am nicio garantie ca relatia aceasta va dura in timp.

Daca intr-o zi sotia lui ma va descoperi si se va razbuna pe el, luandu-i copiii, pe care Florin ii iubeste ca pe ochii din cap? Sunt aproape sigura ca intre mine si copiii lui, i-ar alege pe copii, iar eu ce as face atunci? Traiesc in fiecare zi cu teama de a nu fi parasita, iar ceea ce ma doare cel mai tare este ca eu as fi in stare sa am grija de el, de ei… insa Florin nu ma crede capabila.

---