Dupa tot ce s-a intamplat, inca il iubesc

Cu chiu cu vai m-am adaptat situatiei, am zis ca o sa-mi cresc singura copilul, cu ajutotul prietenilor si parintilor. Intr-o seara, plimbandu-ma pe strada, am lesinat si am facut o hemoragie foarte puternica si am pierdut copilul. Cand am iesit din spital, am inceput sa merg la psiholog, luam calmante si somnifere pe banda rulanta, iar sfatul psihologului a fost sa merg undeva unde este liniste si sa fiu singura. Prin cineva am ajuns la un spital psihiatric, dar eram singura, aveam camera mea, nu aveam tangente cu nimeni, aveam husele mele de pat, exact ca si acasa. Acea persoana a avut grija ca eu sa nu fiu tratata ca si o nebuna, ci doar ca o fata"ratacita mintal".

De mica, bunicul meu m-a crescut, el m-a facut asa cum sunt, el m-a dus la sport, el s-a chinuit cel mai mult cu mine, iar, pentru mine, el inseamna totul si in ziua de azi. Eram internata la acel spital si a venit bunicul meu sa ma vada, iar, in momentul in care l-am vazut ca plange, parca s-a rupt ceva din mine. Am cerut sa fiu dusa acasa. Ma gandeam ca am pierdut copilul pentru ca eram slabita, eram distrusa, asa a vrut Dumnezeu, doar nu am facut eu avort. L-am pierdut pe el pentru ca asa a fost sa fie, eu nu am fost de vina cu nimic, eram o fata cuminte, nu aveam un trecut zbuciumat,d oar ma luase de mica, astfel incat nu prea puteam sa am un trecut ciudat. M-am gandit ca toate lucrurile in viata se intampla cu un anumit scop, asa s-a intamplat, a fost hotararea Lui, nu merita nici sa ma sinucid, nici sa ma distrug pentru el.

Eram cu gandurile acelea, dar in acelasi timp si plangeam dupa el, de fiecare data cand auzeam o melodie ce o ascultasem impreuna, de fiecare data cand mergeam in oras... Totul imi aducea aminte de el. Simteam pur si simplu ca lumea mea fara el era un tunel negru. Nu mai era nimic in mine, pasiunea aceea, dorinta aceea de a arata tot timpul bine ca sa se mandreasca el cu mine, dorinta aceea de a invata la liceu si la facultate ca sa nu aiba nici mama mea, nici mama lui nimic de comentat in privinta educatiei, dorinta aceea de a merge la sala,la aerobic, la karate, sa fac orice pentru a fi frumoasa. Vroiam ca el sa se mandreasca cu mine si sa nu se puna problema de inselat sau de altceva. Sincer va zic,daca la 3 dimineata vroia sa manance, de exemplu, gogosi, ma puneam sa fac gogosi, ii duceam pe tava la pat mancarea, sa nu se ridice... Ii duceam si stelele de pe cer daca puteam. Era viata mea acel baiat. Dar, vedeti, niciodata nu e de ajuns.

---