Punct si de la capat: un strop din Clipe salvate

- Nu inteleg totusi de ce anume iti e atata frica! Nu e o crima ca noi doi, desi stim bine cat suntem de carcotasi,simtim ca ne iubim. Care-i treaba?

Cuibarita la pieptul lui, Marcia ii ghiceste iritare. Inexplicabil, chestia asta o induioseaza. Continua sa taca, apoi lipindu-si chipul de chipul lui, desi barba lui risca sa o zgarie, ii spune. Fie ce-o fi! De ce nu?

- Ai dreptate! Imi e putin teama! Nu stiu ce-o sa ma fac cu atata tandrete! Nu vreau sa imi schimb „obiceiurile”, chiar daca ele nu-ti sunt pe plac! Intelegi? Nu stiu, poate ca sunt o femeie „ rea” , dar am in minte o provocare, venita de demult, poate din prima tinerete. Ma tot gandesc ca iubirea ar trebui nu sa ne schimbe, dupa cum vrea partenerul sau partenera, ci sa ne lase sa fim aceeasi, sa ne faca sa ne batem noi singuri capul cu naravurile noastre. Intelegi?

- Sper sa pot intelege! Stii bine ca nu e usor! Mai ales pentru un barbat! Pentru un dac! Caci eu sunt dac! Asta e! Dar nu vad de ce nu as raspunde chiar si unei asemenea provocari, nu?

- Dar nu suntem intr-o competitie, nu ? Noi doi nu vrem sa ne demonstam ceva anume noua. Observam ca ne iubim si incercam sa ne descurcam.

- Asculta, pare a continua el un gand mai vechi, tie de fapt iti e teama printre altele ca o sa fii nevoita intr-un fel sau altul sa faci rabat de la draga ta libertate.

La auzul unor asemenea vorbe, Marcia isi ridica putin privirea si se pierde in adancul verde al ochilor lui. Doamne, ce frumosi ochi are! De un verde intens, cu luciri metalice, cand este preocupat de ceva, ca acum de pilda, sau de un verde cald, senzual ca atunci cand fiecare milimetru din epiderma ii este este cotropita de dorinta. Zambeste totusi si se aduna din nou la pieptul lui. Glasul ei rosteste limpede vorbe pe care altadata poate ca nu ar fi avut curajul sa le rosteasca in fata nici unui barbat. Acum, parca nici nu-i mai pasa! Chiar daca il iubeste, simte ca el trebuie sa stie. Astfel ca vorbele ei vin peste Marcel,fara nici o urma de incordare:

- Recunosc ca te iubesc! Si mai recunosc ca sunt in stare sa ofer intreaga mea tandrete si sa fiu solidara in ce simti tu. Mi-ar placea sa facem multe impreuna: sa construim vise pe care apoi sa le realizam, sa ne iubim si sa ne descoperim atat cat ne e permis. Si multe altele! As putea sa-ti vorbesc zile in sir despre toate astea. Dar, nu ma pot impiedica sa nu iti mai spun ceva : daca eu accept de bunavoie un lant, sper sa intelegi ca vreau sa ma rasfat si cu ideea ca il pot da la o parte, ori de cate ori as simti ca ma apasa. Nu vorbesc despre microbul libertatii sau mai stiu eu ce, dar un lucru e cert : nu vreau sa am o alta identitate, aceea pe care ti-ai dori-o tu si mai ales nu vreau ca iubirea noastra sa faca aerul irespirabil. Intelegi?

---