Cand timpul trece, odata cu el dispare si durerea ramanand doar amintirile, singurele marturii ale unor clipe care au existat cu adevarat. Cand auzeam ca adolescenta este asociata cu momentul descoperirilor, naivitate, iubiri trecatoare, ma inversunam cumplit. In special datorita faptului ca tocmai implinisem 19 ani; ma simteam matura, ce mai trecusem de etapa experimentarilor. Cat de naiv
Odata admisa la turism, mi-am gasit si un part-time; eram atat de fericita. Mai asteptam doar cununia religioasa, pe care o amansem pentru anul viitor. In aproape jumatate de an, am invatat ca nu-i atat de usor sa fii “femeie maritata”. Dar eu am ales sa fiu impreuna cu el si am realizat ca trebuie sa-l iubesc si cu bune si cu rele. Bogdan avea anumite tabieturi pe care eu n-am avut timp sa le cunosc. Lucra pentru o firma care uneori ii solicita prezenta pana tarziu. M-am obisnuit si cu asta, avand incredere in el. Imi dovedea mereu ca n-are nimic de ascuns. Insa, intr-o seara a primit un telefon care am observat ca l-a agitat putin. La cateva zile dupa acest incident, m-a anuntat ca trebuie sa plece la Ploiesti, deoarece mama lui nu se simte bine. Am insistat sa merg cu el, dar nu a vrut. Mi-a spus sa ca nu e necesar, c-o sa ma intorc obosita. Am sunat-o insa pe mama lui care mi-a confirmat ca s-a simtit putin rau, dar nu i-a cerut lui Bogdan sa vina in Ploiesti. Deja indolaia si-a gasit loc in sufletul meu. Vizita lui s-a prelungit cu inca o zi si deja nu mai aveam rabdare sa se intoarca. Cum a venit l-am luat la intrebari. In stilul caracteristic, mi-a spus ca am exagerat, la fel si mama lui care nu acorda suficienta importanta sanatatii.
Chiar daca l-am crezut, viitorul nu prevestea nimic bun. Orele prelungite la firma au inceput sa devina tot
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Radu Ille și soția sa, Nina, au divorțat după 20 de ani de căsnicie: Dumnezeu a decis asta, nu eu...
- Ce veste tristă! Păreau făcuți unul pentru celălalt, dar au divorțat după 20 de ani de căsnicie
- Daciana Sârbu, despre despărțirea de Victor Ponta: Trebuie să fii sincer cu tine, chiar dacă pare imposibil...