Nicolae Labis (2 decembrie 1935-22 decembrie 1956) a fost unul dintre cei mai bun poeti romani, in ciuda faptului ca s-a stins din viata la o varsta frageda. Pentru el, cel numit de Eugen Simion „buzduganul unei generatii” a presimtit de timpuriu influenta negativa a politicii asupra poeziei si s-a razvratit in versuri impotriva acestui lucru.
Opera sa nu este vasta si nici nu poate fi incadrata intr-un curent anume desi in strofele sale se simt influente ale romantismului si ale simbolismului. Tanarul poet a murit fulgerator, la scurta vreme dupa ce a implinit 21 de ani.
In noaptea dintre 9 si 10 decembrie, intors de la o intalnire, Labis a fost lovit de un tramvai. In mod ciudat, doua spitale au refuzat internarea lui si a fost primit abia la al treilea. De pe patul de spital, poetul i-a soptit lui Aurel Covaci urmatoarele versuri:
Acestea au alimentat zvonurile potrivit carora el nu a fost victima unui accident, ci al unei conspiratii pusa la cale de agenti ai Securitatii pentru ca incepuse sa se razvrateasca impotriva unui regim caruia, la inceput, i-a fost dedicat.
Dincolo de misterul care inconjoara moartea lui Nicolae Labis, el a lasat in urma poezii de o infinita delicatete sufleteasca printre care, poate, cea mai cunoscuta este Moartea Caprioarei.
AlbastruAlbastru cer de seara se despleteste-n sara Si bumbi de stele rosii la geamuri se aprind Ograzile arata cu toate in afara Belsugul lor tacut ce il cuprind.
AristocratieIn muntii mei, batrani aristocrati, Canta toate pasarile cerului. Seara se rotesc prin incendiile potolite ale nourilor Stelele clostii si ale oierului.
BuzeDoamne, cata tristete si frunza! Te darui si n-ai cui, Te darui nimanui. Buzele se desfac zambind a mila, Vinul galgaie-n sila. O durere estompata si surda Bantuie inima mea.
CurcubeuAzi sunt indragostit. E-un curcubeu Deasupra lumii sufletului meu. Izvoarele s-au luminat si suna Oglinzile ritmandu-si-le-n dans, Si brazii mei vuiesc fara furtuna Intr-un ametitor, sonor balans, In vii vibreaza struguri stravezii- Cristalurile cantecelor grele- Si stropi scaparatori de melodii Ca roua nasc in ierburile mele. Eu curg intreg in acest cantec sfant: Eu nu mai sunt, e-un cantec tot ce sunt.
Dragoste- Pentru ce-ai ramas iubire! - Radacina-a unei flori Ce s-a destramat subtire In petale si vapori Ca sa zboare mai usoara Sa invie a doua oara In alt suflet, in alt ceas Lasand drojdia grozava - De parjol si de otrava... Murmuram: - De ce-ai ramas?
FrumuseteVazusem frumusetea privirilor semete, Izvoare de lumina, de umbre si scantei, Dar banuisem numai adanca frumusete De dincolo de ochii mari si grei, Ce mai tarziu, prin lupte launtrice-am aflat-o Si-o aflu-n intregime in fiecare zi Iluminandu-mi viata cu flacara-i curata Fara de care n-as putea trai.
GresealaO parte din noi ne-am invins Greseala, minciuna si groaza, Dar e drum, mai e drum necuprins Pana-n zarea ce-si leagana oaza.
IubireCat sunt fragezi inca, mame, invatati-i Sa iubeasca floarea pura din livezi. Sa iubeasca-ntinsa mare si Carpatii, Ce-si inalta-n ceruri fruntea de zapezi.
IubireDoar o singura iubire Lang-a ta o mai pastrez - Este prima mea iubire, Ea mi-a dat in viata-un un crez. Ea, al vietii mele soare, Incalzi-va din senin Toate cantecele care Tie am sa ti le-nchin.
LinisteCrampeie de idei neterminate, Si-un zbor de pasari albe si un vis Si cantecul sunat pe jumatate Despre-un taram ce inca nu-i descris. Iar linistea, in cadentare fina, S-a mladiat smerita peste burg Si te topesti si curgi fara pricina, Felina ceara, dragoste-n amurg.
MamaN-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune Un om ce de pe-acasa a venit Cum c-a-nflorit la noi malinul Si c-ai albit, mamuca, ai albit. Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnava. Eu nu stiu cum sa cred atatea vesti, Cand din scrisori eu vad precum matale Din zi in zi mereu intineresti.
NegruTrestie, trestie, pe cine ascunzi, Vantul de seara pe cine-nfioara? Horbota-ti neagra si multa-nfasoara Umerii albi si rotunzi. Valuri, voi valuri, cui i-ati soptit Soapta adanca, ascunsa si grava? Veti mai pastra oglindirea suava A chipului ei neclintit?
NuntaBardacele tin luna pe buze, scanteind, Fumega blide pline, cu tarina-n aprilie. Nunta se-ntinde, nemaicontenind, Pana la ziua, de vreo doua zile. Secuii cu mustatile de corn incarjoiat, Alaturi de romanii cu straie de lumina, Cand cupe noi iau locul acelor ce-au secat, Mai canta cand un ceardas si cand o doina lina...
OchiOchii mei au cearcan. Ochii tai is puri. Cata deznadejde pasii nostri mana! Ca un vant ce smulge frunza din paduri, Ca un vant ce-nvarte usa din tatana...
PasiDaca alte lumi, plecata Cu-ai tai pasi ai sa alinti, Iti va fi si-atunci pastrata Urma pasilor fierbinti.
RemuscarePe cand eu voi trece sub castani roscati, Cu-mpietrite buze, palid, pe carare, Si-or sa mi se stinga pasii cadentati - In nisip, scrasnita, lasa remuscare...
SinguratateSinguratatea vibreaza-n timpane Cu sunet de scoica, E ceasul somnului. Pasi stinsi, pasi stinsi. E ea? Altcineva. Iti vine sa tipi de manie Ca nu simti parere de rau! Ceasul somnului. Ochi atintit. Orb, surd, cu voce anemica. Plans de neputinta-n infinit.
SufletMi-am taiat in suflet temple, Chip cioplit s-asez in ele, Cerbii mei au sa-l contemple Adunati sub ploi de stele. Brazii mei inalti si plopii Sub poleiuri de zapada, Inmultit in mii de copii, Chipul tau au sa ti-l vada.
ToamnaToamna imi ineaca sufletul in fum... Toamna-mi poarta in suflet roiuri de frunzare. Dansul trist al toamnei il dansam acum, Tragica betie, moale leganare...
UitareNe-a parasit lumina, culoarea ne-a uitat, Si soaptele-si pierdura-ntelesul pe vecii, Si trupurile noastre in gol s-au destramat Sub aiurarea noptilor tarzii.
VamaTraim in miezul unui ev aprins Si-i dam a-nsufletirii noastre vama. Cei ce nu ard dezlantuit ca noi In flacarile noastre se destrama.
ZoriMergeam tacuti alaturi, straini, odinioara Si presimteam ca astazi voi fi indragostit De fata ta curata ca zorile de vara, De parul tau de aur impletit.
foto prima pagina shutterstock femeie cu caprioara
Spune-ti parerea!