Setari Cookie-uri

Vrei sa stii mai mult despre horoscop?

Istoria astrologiei a necesitat si necesita din partea multor cercetatori un efort imens, mai ales de investigare, la care se adauga apoi eforturile de autentificare si de coroborare a surselor. Din acest motiv, materialul existent este imens. Vom urmari in continuare sa va punem la dispozitie cateva dintre informatiile pe care le consideram cele mai utile pentru o cultura astrologica autentica.

a astrologiei a necesitat si necesita din partea multor cercetatori un efort imens, mai ales de investigare, la care se adauga apoi eforturile de autentificare si de coroborare a surselor. Din acest motiv, materialul existent este imens. Vom urmari in continuare sa va punem la dispozitie cateva dintre informatiile pe care le consideram cele mai utile pentru o cultura astrologica autentica. Scurta introducere despre originile astrologiei Cuvantul "astrologie" este un compus din cuvintele de origine greaca astron = stele si logos = stiinta. Intelesul lui de baza este legat de astronomie si nu de astrologie dar "filiatia" termenului astrologie este evident legata de studiul corpurilor ceresti, realizat atat de astronomie cat si de astrologie. De altfel, pentru orice spirit matur, astrologia si astronomia nu pot fi diferentiate asa cum nu se poate separa chimia de alchimie, ele fiind domenii interconectate, separate doar de o gandire limitata si lipsita de perspectiva spirituala. Definitiile date astrologiei au cunoscut diverse modificari in timp, tocmai pentru ca au cautat sa exprime cat mai bine "ratiunea" si scopurile ei in directa relatie cu nivelul acumularilor stiintifice ale momentului, precum si cu posibilitatea de exprimare a fiecarei epoci. Fara a ne aventura in aceasta istorie, dar si fara a limita astrologia numai la asa ceva, putem spune ca, in general, astrologia a insemnat (si inca inseamna pentru majoritatea oamenilor) "ghicirea viitorului, prezicerea evenimentelor ulterioare, deci a norocului/destinului fiintei umane." Din ceata groasa care invaluie istoria timpurie a astrologiei a ajuns pana la noi un numar de tablite cu scriere cuneiforma care contin descrieri ale celor mai simple fenomene astronomice: eclipsele Lunii sau anumite miscari planetare, interpretate ca vestitori ai foametei sau ai razboiului, ori ai pacii si prosperitatii. Tot datorita acestor tablite, se cunoaste ca a existat un interes deosebit pentru astrologie, inca din istoria timpurie a omenirii, interes comun nu numai civilizatiilor din Orientul Mijlociu, ci si celor din Extremul Orient, precum si civilizatiilor incasa si mayasa; pentru toate aceste culturi, planetele care puteau fi vazute cu ochiul liber - Mercur, Venus, Marte, Jupiter si Saturn - au fost identificate ca zei avand nume si personalitati distincte; miscarile lor pe cerul plin de stele au dobandit semnificatii evidente. Cu vremea, astrologii-astronomi au dobandit din ce in ce mai multe cunostinte despre planete si despre modul lor de deplasare, despre eclipse si despre periodicitatea lor. In vremea lui Ammisaduqa, al zecelea rege al Primei Dinastii babiloniene, in secolul al XVII-lea i.H., se faceau cele mai teribile profetii, iar bibliotecile regilor asirieni de la Ninive, Calah (Nimrud) si Ashur, din secolele al VIII-VII-lea i.H. precum si bibliotecile templelor din principalele orase babiloniene gazduiau pe rafturile lor o colectie de peste 7000 de articole astrologice inregistrate pe 70 de tablite (cunoscute astazi, dupa primele cuvinte ale primei tablite, sub numele de Enuma-Anu-Enlil). Fiind foarte buni astronomi si matematicieni, babilonienii au alcatuit un calendar si, pe la anul 500 i.H., deja au trecut la "inventarea" Zodiacului, element esential care a si dus, apoi, la personalizarea astrologiei. Detaliile calendarelor timpurii si ale evolutiei lor sunt complexe; este suficient sa spunem ca problema a fost rezolvata cu o precizie rezonabila (si, sa nu uitam, fara ajutorul ceasurilor mecanice!) de catre babilonieni. Amintim ca Iulius Caesar a cerut unui astronom din Alexandria sa rezolve sistemul complicat in care degenerase calendarul roman. Insa calendarul iulian care a rezultat a ajuns la o desincronizare cu nu mai putin de 11 zile fata de ciclul anual natural, astfel ca in 1752 imperiul Britanic a fost nevoit sa adopte calendarul gregorian (introdus in restul Europei de catre papa Gregorius in 1582), eliminand astfel desincronizarea respectiva. La miezul noptii de 2 septembrie 1582 a inceput ziua de 14 septembrie, ceea ce a atras un adevarat val de proteste din partea oamenilor, carora li se parea ca fusesera lipsiti de 11 zile din viata. Odata alcatuit un calendar, prin observatii si prin aplicarea matematicilor puteau fi prevazute miscarile planetare. Urmatorul pas a fost descoperirea zodiacului. La inceput, acesta a fost proiectat ca un mijloc de masurare a timpului. Este vorba despre cercul pe care sunt plasate 12 constelatii, fiecare dintre ele marcand un segment de 30 de grade pe ecliptica, acea cale imaginara pe care Soarele o urmeaza in calatoria sa in jurul Pamantului. Deoarece calatoria Soarelui dureaza circa 365 de zile, astronomii din Babilon, Egipt si China au ajuns, in mod independent, la ideea de a imparti ecliptica in 360 de grade, ea putand fi apoi la fel de usor impartita in 12 sectiuni egale. Din motive practice, cercul trebuia sa inceapa dintr-un punct, considerat punctual zero. In vremurile antice, rolul acestui punct de reper l-au avut anumite stele fixe - precum Aldebaran (sau Ochiul Taurului), sau Regulus (Micul rege), cea mai stralucitoare stea din constelatia Leului. In astrologia moderna, cercul zodiacal incepe in punctul in care Soarele pare sa traverseze ecuatorul de la sud spre nord, la echinoctiul de primavara al emisferei nordice, in jurul datei de 21 martie. Echinoctiul, insa, nu are loc in acelasi moment doi ani la rand; mai mult, punctul de pe ecliptica in care se gaseste soarele la momentul echinoctiului se roteste in sensul invers miscarii soarelui (sens retrograd), fiindu-i necesari circa 26000 de ani terestri ca sa parcurga tot cercul zodiacal (fenomen cunoscut sub numele de precesia echinoctiilor). Aceasta se petrece deoarece Pamantul, in rotatia sa, oscileaza in jurul propriului centru asemeni unui titirez care isi incetineste miscarea; astfel, polul nord ceresc (asimilat cu varful superior al titirezului) descrie un cerc, deplasandu-se retrograd. De fapt, acest fenomen astronomic a generat in astrologie doua directii total diferite, dar profund complementare, si anume, astrologia tropicala si astrologia siderala, despre care vom vorbi intr-un capitol separat. Diferenta fundamentala dintre ele este ca sistemul tropical foloseste ca reper miscarea Soarelui si anotimpurile, in vreme ce sistemul sideral are ca referinta stelele fixe (care, si ele, la randul lor, se misca, insa doar cu 1 grad la 72 de ani). Pentru o vreme s-a crezut ca Zodiacul, asa cum il stim astazi, s-a nascut in Babilon. In realitate insa, el este produsul astronomiei babiloniene, egiptene si asiriene. De exemplu, simbolul Berbecului (Aries) este de origine egipteana; Taurul (Taurus) are origine babiloniana, fiind numit gud.anna. Leul (Leo) este un simbol egiptean (constelatia fiind numita in Babilon Cainele Mare). Unele semne au prins viata simbolic in doua tari: Semnul zodiacal Gemeni provine simbolul babilonian mastabba.galgal, dar - foarte probabil - si din simbolul celor doua stele ale Egiptului. Racul (Crabul) a existat in Babilon, dar si ca simbol egiptean denumit doua broaste testoase, devenind ulterior broasca testoasa din astrologia greaca si din cea chineza. Simbolurile asociate constelatiilor au o istorie lunga: Taurul si Scorpionul pot fi gasite, ca simboluri ale primaverii si toamnei, pe o stela a lui Nabucodonosor i, care a domnit in secolul al XII-lea i.H. Zodiacul babilonian timpuriu avea 18 constelatii: 10 dintre ele exista si astazi printre cele 12 aflate in uz; celelalte 8 sunt Pleiadele, Hiadele, Orion, Perseu, Vizitiul (Auriga), Leaganul (Praesepe sau Roiul de albine), Pestele Boreal si Pestele Austral. Un zodiac exista inca din jurul anului 1000 i.H., desi nu unul de tipul celui cunoscut astazi. Zodiacul cu 18 semne era inca folosit intre secolele al VI-lea si al III-lea in.Ch. Nu stim cu certitudine cand a aparut Zodiacul cu 12 Semne; tot ce putem spune este ca el s-a impus foarte lent si cu greutate, caci, desi la inceputul Erei Crestine nu era inca stabilit asa cum il stim astazi, totusi cele mai timpurii referiri la folosirea lui pentru predictii astrologice dateaza din secolul al V-lea i.H. in Babilon, si din secolul al III-lea i.H. in Egipt. Ce putem spune insa despre astrologia din afara Orientului Mijlociu? Dezvoltarea ei in India este mult mai dificil de urmarit decat in Babilon, caci istoria timpurie a astronomiei si a astrologiei in India este foarte obscura. Daca originile astrologiei hinduse sunt obscure, in schimb influentele exercitate de alte culturi asupra astrologilor indieni sunt mai clare. Alexandria, de pilda, a avut o mare influenta in secolul al VI-lea d.H., cand multi termeni grecesti si-au facut drum in terminologia astrologica hindusa pe parcursul vietii celor mai faimosi astrologi indieni, Aryabhata, Varaha Mihira si Brahmagupta. Ca urmare, o anumita perioada de timp, astrologii indieni au folosit doua seturi de nume pentru constelatii - unul fiind o preluare directa a numelor grecesti, iar celalalt - o traducere a lor in sanskrita. Astfel, grecescul Tauros a devenit Taurusi si apoi, in sanscrita, Vrisha (Taurul). Grecescul Leon a devenit Leya dar a fost tradus si ca Simha (Leul). Un articol de astrolog Rodica Purniche Istoria astrologiei - partea aII-a Sursa: armonianaturii.ro
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
30 Noiembrie 2006
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.