Vasile Voiculescu s-a nascut in 1884 la Parscov iar la nastere a primit numele Vasile Costache Voicu. Opera sa poetica a stat sub influenta lui Alecsandri, Vlahuta si Cosbuc.
Versurile sale contin un puternic simbolism religios, tranpus deseori in fenomene telurice. Natura joaca rolul de ecran proiector pentru sentimentele generate de credinta, adulatie sau framantari emotionale iar cel mai concludent exemplu in acest sens este poezia „In gradina Ghetsimani”.
Intre 1958 si 1962, a fost detinut in inchisorile comuniste, perioada in care trupul sau a fost macinat de cancer. Pe fondul detentiei si a unor ani cumpliti, Vasile Voiculescu a decedat in 1963.
AmintireCum s-a trecut, plapanda, amintirea Iubirii noastre, tocmai ca o floare Ce-ntr-un pahar isi plange stralucirea Uitata-n coltul mesei, unde moare.
BatranaDe vreme ce iubirea, batrana slabanoaga, Isi ia de-acum toiagul si pleaca-ncet spre schit, Cu sila smulge-i floarea ce-n mana ei se roaga Si tandari fa oglinda in care s-a privit;
CarneStiu de ce esti alba si nepasatoare ... Carnea ta e suflet inghetat; de ger, Aburii stau inca si ninsoare Toata dimineata zilei lui prier.
Gerul diminetii si-al copilariei Dainuieste-n tine, dezmortit putin ... Sanii duri, doi turturi, spun din cretul iei Prourul vietii rece si senin.
Carnea ti-e de suflet, sufletul de carne, Unul si acelasi sloi, de ce sa-l rup? N-a-nceput in aburi gheata sa se-ntoarne, Alba, numai suflet, suflet inca trup!...
Dar, incet, sub ochiul soarelui de vara, Molesita-n zambet, sau in lacrimi noi, Toata amintirea stransa-n carnea clara Aburind, sui-va sufletul inapoi ...
Izvorasc din carne sufletele oare? Stiu atat, ca daca astazi esti de stei, Carnea-nduiosata si-atotstiutoare Iti va face-un suflet din topirea ei.
CititorO carte, scrie-n Buch der Lieber, Heine, E un sicriu taiat din lespezi reci, Unde poetul cu-ale sale taine Se-nchide singur pentru veci de veci.
Sa nu te sperii, palid cititor, Cand rasfoind tarziu aceste pagini Ma voi scula oftand dintre imagini Si voi zambi livid, strigoi al lor.
DespartireCand falfaisi naframa in albul steag al mainii Se oglindea amurgul in apele fantanii; Alaturi, sagetata in inima de frica, In clipa despartirii gemu o turturica, O rodie necoapta cazu, de vierme roasa, Crapand, inabusita de iarba somnoroasa Si, trist, pe poarta serii spre umbrele pieirii Iesea, palit si rece, luceafarul iubirii, Trecand ca peste-o rana, pe-un vanat cer ca fierea.
DragosteE ceasul vechi al dragostei, e seara, Si, dand sa intru, stau infiorat: Inaltul plop la porti m-asteapta iara, Dar toamna purpurie l-a schimbat In galben stalp palpaitor de para, Ce freamata, de vanturi zbuciumat.
EraNu te mira ca-mi prinzi privirea, Paienjenita de durere, Adesea cercetand ivirea Si alte lumi, si altor ere.
FrunzisAzi am trecut s-o vad, instrainata, Gradina-n care-o vara ne-am iubit ... Podoaba-n zdrente-i spanzura uscata, Rugini a prins frunzisul ravasit, Iar parcul, raiul nostru de-altadata, Cu ziduri altii azi l-au ocolit.
GraiGrai tamaiat, catuie de petale, Gandul mi-a ciobanit pe plaiurile tale.
Umbla singur pe munti de sare, Vant batran cu miere-n spinare.
Serpi de racoare verde-n paraie, Carari de bucium lung te stretaie.
Granguri de aur boabele-ti ciugul', Sesul ti-l ara dorul cu plugul.
De piscul tau, unde se-mbina Pale de nori cu limbi de lumina,
Buzele-mi razam frematatoare, Slavit pristol de piatra si floare.
HlamidaSfasie-i lung hlamida, despoaie-o de inele Si-i zvarle-n foc condurii cu aur la calcai. Ucide-n cuib perechea de sure turturele Ce v-a-nganat sarutul in zilele dintai;
Dar lasa-i amintirea cu miros trist de ceara: Cand va veghea in miezul tacerii din chilii La iezere de apa cu negura de si seara, Din sloiul ei sa-si toarne uratului faclii.
IubirePlecat peste fantana, vedeam in fund durerea Cum turbura adancul venind sa se adape Si prefacea in sange clestarul scump de ape, Cum se stingea amurgul si vestedul luceafar Si cum porneai departe si singura tu, cea far’ De mila, luand cu tine in albul steag al mainii, Ca-n zari sa mi le fluturi, naframele luminii, Lasandu-ma, din golul fantanii cu balaur, Sa ma priveasca noaptea cu ochii ei de aur, Pe cand, cerand si dandu-si c-un bun ramas iertarea, Se-mbratisau in umbra iubirea si uitarea.
LuptaIn toiul luptelor nebune, Pe rana inimii ce moare Nadejdea vremilor mai bune Rasare pururi ca o floare.
Din tot ce mi-a-nflorit vreodata, Ea singura purta-va roade, Azi, cand gradina-i scuturata Si toata floarea stearpa-mi cade.
MelancolieSe face moina-n suflet, cu pacla-mpovarata; Din sloiul amintirii cad picuri tot mai vii, Si inima, hranita, porneste rar sa bata, Cu sange alb de visuri si de melancolii ...
NoapteLa geamul meu sta noaptea si vrea sa intre-n casa, In carnea ei de neguri ard stele mari de foc; Cum n-o poate cuprinde camara ce m-apasa, Ma scol si suflu-n ganduri si-n noaptea mea-i fac loc.
Ea intra si taraste alaiul tot afara: Se umfla-n mine ape, trec turme de tigai Si aburii launtrici iau chip de primavara, Cu sani rotunzi de maguri si coapse moi de vai.
OglindaNu-i nimeni in odaia tanjitoare. Oglinda-n podini si-a holbat privirea. Perdelele lungi tin calea catre soare ... Paianjenii si-au intrerupt urzirea.
Paradis[...] Si-n vijelia ce sa-ncins sa-l bata, Aprinsul plop acolo mi-a parut Ca-i sabia de foc neandurata Pe care Heruvimul nevazut O flutura spre lumea blestemata La Poarta Paradisului pierdut.
PustietateSta sufletul fara iubire, pustiu, ca marul fara roade, Paraganit intr-o livada si plin de lacome omizi, Ce-l napadesc in primavara si toata frunza incet o roade Si toata floarea, otravita, se scutura curand si cade, Lasandu-i crengile uscate ca niste sterpe palamizi.
RuinaSta sufletul fara iubire cum sta o vatra ruinata, Ca un cuptor surpat de vremuri, fara de vad si fara foc, La care nimeni nu duce aluatul proaspat in covata Sa-l rumeneasca pe-ndelete dogoarea jarului, uscata, Si sa-l prefaca-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc.
SlabiciuneNu ma-nspaimanta cerul, nici pamantul; Pe unul calc, pe celalalt il strapung; Sunt slab, samanta care-o sufla vantul Pe stepele vietii indelung, Dar el ma sufla unde vreau s-ajung!
SuferintaZadarnic firea ma striveste Mereu sub aspra-mi suferinta, In mine pururi incolteste, Mai viu, obsteasca nazuinta.
TeamaPoarta fara teama, dreapta, lancea urii, Infingand-o pururi mai setos ca zbirii... Poate ca din rana ucigasei furii Va tasni odata sangele urii!
UitareSosesc, scapati si teferi din cuscile-ntristarii; Cocorii bucuriei, solia-ntaiei berzi, Si sesurile mintii, miristile uitarii Le-mproureaza iarba cu mii de ganduri verzi.
UmbraPrivindu-se in cupa ofilite, Din miezul vested foile mahnite Se rup, treptat, cu-o muta iroseala
Picand domol in umbra linistita ... Si floarea amintirii, parasita, Se scutura petala cu petala
In apa vremii veche si clocita.
VesnicieChiar daca esti la infinit de mine, Dar stiu ca esti si-Ti cat Imparatia, Nu-mi mai traiesc in van nimicnicia. O, Doamne, sunt contemporan cu Tine Si sunt contemporan cu Vesnicia.
ZapadaPe dealurile vremii ierneaza neaua inca; Dar canta gura dulce a vantului de sud, Momita, gheata-si crapa pleoapa ei de stanca, Surade si pe gingeni si-a prins sarutul crud.
Cand pururi vesnicia vorbeste numa-n soapte, De unde-atata fosnet si susure si sfada? Ma plec, ascult in mine prin sufleteasca noapte Si-aud cum se dezbraca pamantul de zapada.
foto prima pagina shutterstock femeie pe mal
Spune-ti parerea!