Veronica Micle s-a nascut pe 22 aprilie 1850 la Nasaud si a fost poeta romana, casatorita cu Stefan Micle. In ciuda activitatii sale literare, Veronica este cunoscuta in special pentru povestea de iubire pe care a trait-o cu Mihai Eminescu.

Dragostea lor a fost originea unora dintre cele mai frumoase poezii din literatura romana. In plus, corespondenta dintre cei doi ramane dovada unei pasiuni cu adevarat infocate care i-a unit in ciuda tuturor piedicilor.

Agonie

Te vei convinge ca din mii de fiinte, abia una poate iubi cum te iubesc eu pe tine; si daca m-ai ucide, te-as iubi si in minutele agoniei.

Boala

Afara ploua, eu stau pierduta pe ganduri, ura si indiferenta oamenilor, lipsa si departarea ta, iubirea mea nespunsa, toate aceste isi impart rand pe rand fiinta mea, si in mijlocul unui vartej in care ma pierd ma intreb tainic si acum te intreb pe tine oare aceasta trista stare de lucruri se va schimba vreodata?

Si te intreb acum pe tine mai serios decat nicicand - tu care spunandu-mi ca ma iubesti m-ai facut sa sufar amar o iarna intreaga, incat sufletul mi-i bolnav - te intreb si te rog sa-mi raspunzi face-ma-vei fericita, adica sa ne intelegem, eu inteleg fericirea in aceea sa fiu langa tine, sa fiu in fine a ta.

Chin

Dar tu de vrei ca-n urma-ti eu tot sa mai plang inca Si vecinic sfasiata sa vezi inima mea, De-un chin fara de margini, de o durere-adanca Cu glas far’ de manie sa-mi spui ca ma-i uita.

Dor

Nu esti tu acela care mi-ai dat inimei mahnire; Nu te maguli cu gandul ca te-am plans sau te-am iubit, Ai fost numai intruparea unei clipe ce-n nestire Misca sufletul si-l leaga de un dor nemarginit.

Eminescu

Eminescu al meu, singurul si unicul obiect al dragostei mele, singurul si unicul obiect al durerii si fericirii mele, daca intre tine si mine e dragoste, noi trebuie sa binecuvantam impreuna ironia soartei. In mizeria asta a lumii trebuie sa primim cu inima buna o clipa de fericire pe care ne-o da fatalitatea, cu toata ferocitatea ei razbunatoare.

Fericire

Imbatata de florile teiului, de vorbele ademenitoare si dulci, de tot ce ne inconjoara, acolo pe banca la Copou, ma credeam langa tine cea mai fericita femeie.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: