Copilul - supus, prieten sau stapin?

Men�ionez, de la inceput, c� nu am copii. Iar dac� a� fi avut, nici nu mi-ar fi trecut prin minte s� scriu un text ca acesta, cuprins� fiind, cu siguran��, de aburii divini ai miracolului de a fi mam�. A�a c� imi dau dreptul s� m� fr�mint acum, cit mai a�tept la poarta unui destin binecuvintat cu urma�i. Acum cit mai pot avea, f�r� voia mea, un gr�unte de obiectivitate in opinii.

Cunosc, in schimb, femei m�ritate, cu so�i iubitori �i ci�iva prunci ag��a�i de fust�, femei f�r� noroc, dar c�rora iubirea apus� le-a l�sat de min�, dulce povar�, feti�e b�laie �i b�ie�ei n�zdr�vani �i femei ce au ales, obosite de c�utarea unei perechi perfecte, s�-�i creasc� singure copiii rezulta�i in urma nop�ilor de amor cu scop reproductiv premeditat.

La rindul meu sint copilul unor p�rin�i ce m-au crescut a�a cum sincer credeau c�-i cel mai bine. Mama-mi d�dea palme la fund cind nu eram cuminte �i ciocolat� chinezeasc�, ca desert, in restul timpului. Tata m� ajuta la matematic�, citea mindru, la petreceri, poeziile compuse stingaci, de mine, dar imi aducea aminte, cu o voce baritonal� care-mi declan�a lacrimile, c� nu am voie s�-l contrazic. Am inv��at, de mic�, s�-i salut prima pe b�trini, s� nu mint, s� nu aleg bucata cea mai mare de pe mas�. S� nu r�spund obraznic, s� nu am ultimul cuvint in discu�iile cu cei mari. S� nu cer, s� nu pretind, s� nu reclam f�r� temei. �i-am inc�lcat aceste reguli, in copil�rie, dar cu sfial�. Cu teama de a nu fi certat�, cu groaza de a nu m� face de ru�ine. Iar ele mi-au creionat, pesemne, temperamentul de azi. �i evit s� cer, s� pretind, s� reclam, citeodata chiar cu temei, intr-o lume in care cei mai aplauda�i oameni sunt cei care �tiu s� conving�, �tiu s� vind� �i s� se vind� scump, �tiu s�-�i cear� drepturile r�spicat.

M� uit la copiii de gr�dini�� ai unor femei din preajma mea �i nu m� pot obi�nui cu priveli�tea. M� uit la emisiuni ca “Super Nanny” �i m� crucesc. �inci ce abia silabisesc �ip� c�tre p�rin�i cu ochii injecta�i de ur�. Copii de �coal� i�i insult� bunicii, se t�v�lesc pe jos dac� nu li se face pe plac, iar p�rin�ii ridic� din umeri a jale �i a neputin��. B�taia e interzis� prin lege (iar �sta e un lucru bun!), comunicarea de la egal la egal e incurajat� (asta, sincer, nu �tiu cit e de bine) iar tinerii p�rin�i sint for�a�i s� uite vechile repere de educa�ie �i s� se adapteze celor noi. Pe de alt� parte, copiii de azi au mai mult curaj, mai mult� personalitate, mai mult� t�rie de a-i infrunta pe cei din jur �i de a-�i face cunoscute opiniile. Obr�znicia pre�colar� este, poate, o temelie necesar� pentru a putea supravie�ui, in viitor, intr-o societate concuren�ial�. S� fie asta o consolare, ins�, pentru mama ce se las� lovit�, far� a riposta, de c�tre pumnii mici ai pruncului s�u? Pentru familiile ce caut� azi, flancate de armate de psihologi, tonul potrivit pentru a comunica �i a ajunge la sufletele zbuciumate ale copiilor lor?

---