Craciunul copilariei

In orasul meu se facea in fiecare an, cu ocazia Craciunui, un Orasel al Copiilor care era foarte aproape de noi, pentru ca locuiam chiar in centru. Acolo erau puse leagane, tobogane, un carusel foarte mare, casute mici din lemn si era ingradit de braduti, iar in mijloc avea un brad imens care era plantat acolo si care era impodobit cu lumini mari si cadouri. Era atat de frumos!

Iubeam atat de mult aceasta sarbatoare incat strangeam globuri sparte si le faramitam ca sa obtin sclipici, adunam material rosu si verde, hartie de impachetat cadouri si cutii goale de toata formele si marimile pe care puteam sa le gasesc si incapeau sub brad. Cu toate aceste lucruri confectionam ornamente pentru casa si brad.

Mama mi-a spus ca daca eu cred, atunci Mos Craciun exista. Asa ca eu, fetita constiincioasa, ii scriam Mosului in fiecare an cate o scrisoare lunga in care ii spuneam cat am fost de cuminte si care erau lucrurile pe care mi le doream. Pe aceeasi foaie ii faceam si un desen frumos, apoi o impatuream, o puneam intr-un plic si puneam scrisoarea pe pervazul ferestrei. Nu stiu cum se face dar intotdeauna disparea cand nu eram atenta. Stiam eu ca Mos Craciun exista!

O traditie initiata de mama (si continuata de sotul meu, acum ca mama nu mai e) era aceea de a-mi cumpara in fiecare an cate un glob nou. Acel glob facea parte din cadoul meu de Craciun si nu a lipsit in niciun an, indiferent cate ornamente noi am fi cumparat impreuna cu ea, si era intotdeauna o surpriza. Pana in ziua de astazi descoperirea acelui nou glob imi provoaca aceeasi placere, aceeasi bucurie.

Dar cel mai mult din toata aceasta perioada imi placeau acele cateva dimineti din zilele de Craciun in care, dupa ce ne trezeam si dupa ce imparteam un mar in atatea bucati cati membrii avea familia, dupa care ne luam micul dejun, ne ghemuiam toti trei (eu, mama si fratele meu) in patul cel mare si ne uitam la desene animate cu Mos Craciun si cu povesti de iarna. Pe langa asta, mai tin minte si ca la amiaza era inca o runda de desene animate, asa pe la ora 13, dupa care timp de 1-2 ore aparea pe ecran un ornament minunat de Craciun (in general o coronita impodobita si lumanari aprinse) si Corul Madrigal canta colinde. De obicei adormeam pe acea muzica si ne trezeam cand era deja intuneric pe-afara. Era asa o atmosfera calda, de moleseala in casa pe care chiar si acum, cand imi amintesc de acele vremuri, aproape ca pot s-o simt.

---