Golful dorintelor, o poveste despre iubire si speranta

post pe blogul lui ionutsk

Undeva in Levant, in vremea povestilor de demult, era un trib ce traia din pastorit, la marginea unui codru de cedri, nu departe de mare. De cu zori toti oamenii aceia porneau cu turmele lor de capre pe nesfarsitele pajisti verzi, petrecuti, pana ce se pierdeau in zare, de privirile iubitoarelor sotii. Cum ultimul clopot zglobiu se stingea, sotiile ii zoreau pe copii sa se spele si se apucau de ceea ce stiau cel mai bine si pentru care mestesug li se dusese faima. Teseau. Se depanau povesti in timp ce fuioarele torceau si degete indemanatice treceau firele prin urzeli, dand fiinta unor nemaipomenite tesaturi de lana, vestite in tot tinutul. Se zvonea ca tesaturile prindeau acele minunate povesti, spuse de femei, intre firele lor. Povestile nu erau nici una la fel ca alta, si de aceea fiecare bucata de panza care iesea din mainile maiestre era unica. Copiii stateau pe aproape si ciuleau vrajiti urechile, in timp ce pregateau ghemele de fire divers colorate. Nimeni nu cerea o anumita culoare, dar manutele copiilor nimereau fara gres exact nuanta potrivita de fiecare data.

Se mai zice ca din acel trib, multe-multe generatii mai tarziu a plecat acea faimoasa Sherezada care a daruit lumii cele 1001 de nopti. Dar, asta e alta poveste si poate e doar o legenda si biata Sheherezada a fost doar o femeie ce a stiut graiul panzeturilor si n-a facut altceva decat sa citeasca povestile tesute care se aflau pretutindeni in jurul ei, in palatul Padisahului. Si-o fi trimis un gand de recunostinta catre aceste femei, care frematau cuprinse de magicul ritual in care buze si gesturi se impleteau cu firele. Erau povesti de iubire, povesti despre oameni intelepti si cine mai stie cate alte feluri de snoave care, odata cu uitarea deprinderii citirii panzei tesute, s-au pierdut.

Nu-i greu de imaginat cata pizma aveau femeile din triburile din jur pe aceasta neasemuita pricepere. Panzele acelea erau cele mai frumoase si mai scumpe din tot Levantul si lumea spunea ca sunt si aducatoare de noroc. Ori poate asta a fost o vorba scornita de sotii acelor femei vrajite, ca niste negustori priceputi ce voiau sa-si vanda marfa degraba si sa se intoarca in bratele iubitelor lor soate. Femeile din celelalte triburi nu puteau sta fara sa faca nimic in legatura cu asta si asa pornesc toate relele pe lumea asta. I-au luat pe barbatii lor si au inceput sa le picure in suflete lacomia si vanitatea dorintei de faima. Le ziceau: Barbate, tu-ti imaginezi, daca am face cumva ca sotii acelor femei sa piara, ele nu ar mai avea nici lana si nici cum sa se intretina si ar veni sa lucreze pentru noi. Faima lor ar fi faima noastra si am trai ca niste regi. Azi o rugaminte, maine o imbufnare, mai cate-o infranare incapatanata si barbatii aceia au simtit ca asa nu se mai poate trai. Au tinut sfat, si-au hotarat sa-i pandeasca pe oamenii tribului pastorilor pe cand s-ar fi intors istoviti de la pasune si sa-i piarda pe toti. Toate s-ar fi rezolvat atunci cat se poate de bine, iar vina si sangele urmau sa fie iute spalate de apele raului si de suvoiul de bogatie ce va incepe sa curga.

---