Setari Cookie-uri

Golful dorintelor, o poveste despre iubire si speranta

Undeva in Levant, in vremea povestilor de demult, era un trib ce traia din pastorit, la marginea unui codru de cedri, nu departe de mare. De cu zori toti oamenii aceia porneau cu turmele lor de capre pe nesfarsitele pajisti verzi, petrecuti, pana ce se pierdeau in zare, de privirile iubitoarelor sotii. Cum ultimul clopot zglobiu se stingea, sotiile ii zoreau pe copii sa se spele si se apucau de ceea ce stiau cel mai bine si pentru care mestesug li se dusese faima. Teseau. Se depanau povesti in timp ce fuioarele torceau si degete indemanatice treceau firele prin urzeli, dand fiinta unor nemaipomenite tesaturi de lana, vestite in tot tinutul. Se zvonea ca tesaturile prindeau acele minunate povesti, spuse de femei, intre firele lor. Povestile nu erau nici una la fel ca alta, si de aceea fiecare bucata de panza care iesea din mainile maiestre era unica. Copiii stateau pe aproape si ciuleau vrajiti urechile, in timp ce pregateau ghemele de fire divers colorate. Nimeni nu cerea o anumita culoare, dar manutele copiilor nimereau fara gres exact nuanta potrivita de fiecare data.

In timpul acesta, in tribul pastorilor fericiti se pregatea o nunta, caci prea-dulcea-si-frumoasa Aati ajunsese la varsta sorocita si venise vremea sa-si aleaga sot. Se stia demult ca ochii ei ii cam petreceau cu drag pe doi frati, la fel de chipesi si voinici, Saami si Preas. Adevarul era ca era greu sa te decizi care din cei doi flacai era mai chipes si mai ager si multe suspine izbucneau din piepturile femeilor, cand ei treceau prin preajma harjonindu-se si glumind. Saami era mai bine cladit si avea un zambet care-ar fi topit si cea mai impietrita inima, iar Preas era plin de spirit si oamenii se adunau si uitau de treburi cand deschidea el gura si se punea pe snoave vesele, pline de talc, si era neintrecut la negot. Amandoi o indrageau pe Aati, dar, fiind frati, facusera legamant ca, oricare din ei ar fi fost ales, sa ramana intotdeauna cei mai buni prieteni. Aati se ferea sa dea de inteles daca inima sa se hotarase si zburda zglobie, privind gales pe rand la amandoi.

Ce sa va mai spun, nu prea erau multe suparari in acel sat si cate or fi fost, erau repede uitate.
Dar, asa leaga soarta itele vietilor, ca nu stii niciodata cand te impresoara o primejdie in timp ce tu simti ca ti-i draga lumea si totul e plin de armonie. Veni si ziua in care celelalte triburi planuisera sa incheie socotelile, dupa cum ii pornisera nevestele lor pizmarete si lacome. Pastorii veneau alene, glumind, fara sa banuiasca nimic, prin iarba inalta in urma caprelor cu burtile pline. Soarele mai avea putin si cobora in spatele dealului din apropiere, cand din liziera padurii iesira acei barbati, multi, inarmati cu sulite si pumnale, vopsiti cu negru pe chipuri ca sa-si marcheze hotararea si sa nu fie recunoscuti. Se lasa linistea, pastorii pricepand repede ca nu aveau nici o sansa, nici ca numar si nici ca bietele lor ciomege sa infrunte sulitele bine ascutite ale celorlalti. Ochii lor se plecara si bratele coborara pe langa corp, neputincioase. Ceilalti se asteptasera cumva la o rezistenta care sa faca totul mai usor si cumpaneau inainte a comite acea oribila crima. Nimeni nu voia sa arunce primul cu sulita, dar ar fi ajuns un gest ca totul sa se ispraveasca inainte de a clipi din ochi.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
23 Decembrie 2008
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.