Golful dorintelor despre iubire

Undeva in Levant, in vremea povestilor de demult, era un trib ce traia din pastorit, la marginea unui codru de cedri, nu departe de mare. De cu zori toti oamenii aceia porneau cu turmele lor de capre pe nesfarsitele pajisti verzi, petrecuti, pana ce se pierdeau in zare, de privirile iubitoarelor sotii. Cum ultimul clopot zglobiu se stingea, sotiile ii zoreau pe copii sa se spele si se apucau de ceea ce stiau cel mai bine si pentru care mestesug li se dusese faima. Teseau. Se depanau povesti in timp ce fuioarele torceau si degete indemanatice treceau firele prin urzeli, dand fiinta unor nemaipomenite tesaturi de lana, vestite in tot tinutul. Se zvonea ca tesaturile prindeau acele minunate povesti, spuse de femei, intre firele lor. Povestile nu erau nici una la fel ca alta, si de aceea fiecare bucata de panza care iesea din mainile maiestre era unica. Copiii stateau pe aproape si ciuleau vrajiti urechile, in timp ce pregateau ghemele de fire divers colorate. Nimeni nu cerea o anumita culoare, dar manutele copiilor nimereau fara gres exact nuanta potrivita de fiecare data.

- Unde e Preas ?

Totul a devenit limpede atunci si privirile si bratele lui Saami s-au lasat sa cada neputincioase. Daca cineva vreodata zice c-a vazut o lacrima pe obrazul bravului Saami, atunci, cu siguranta, a fost acolo, pe acea plaja a golfului. A oftat si i-a povestit lui Aati totul, simtind cum sufletul fetei e chinuit de o durere dincolo de cuvinte. Aati s-a apropiat de el, l-a sarutat pe frunte, s-a intors in sat, a luat ce-a apucat, cu gesturi de somnambul, si-a plecat. Nimeni nu a mai vazut-o vreodata, nimeni nu stie daca ea si Preas s-au mai intalnit. Calatori popositi in trecere povesteau ba de un barbat istet care cauta o femeie, strangand in pumn o suvita de par, ba de o fata frumoasa dincolo de inchipuire ce cauta un barbat, intreband prin porturi si prin hanuri. Unii mai povesteau de barcute din iarba impletita care pluteau pe ape, sau de lumini tainice care se zareau in noptile intunecate pe mare, dar nimeni nu stia ce poate sa insemne.

Triburile s-au impacat, treburile au mers bine, negotul a inflorit, apoi au venit alti oameni lacomi, s-au starnit razboaie si nimeni nu mai stie cand si de ce s-a stins acel tainic mestesug al teserii povestilor. Doar cate o femeie, cateodata, se mai trezeste zambind cand priveste o bucata de panza, dar se fereste si nu spune nimanui, ca sa nu fie considerata vrajitoare.

Despre lana de smarald atat se mai stie, si nici asta din surse foarte sigure, ca, multi-multi ani mai tarziu, a ajuns sub forma de pled la un negustor bogat care, pare-se, adormit fiind, acoperit cu el, a visat ceva ciudat si s-a trezit cu o misiune si si-a facut din acel pled flamura.

Iar eu, copil fiind, am auzit de la bunica mea o poveste pe care nu pot s-o uit, despre un barbat si o femeie, a caror tample incepusera sa-ncarunteasca, si care, atunci cand s-au vazut, au lasat totul si si-au luat mainile de parca s-ar fi stiut si s-ar fi cautat de-o viata.

Am intrebat-o pe bunica de unde stie povestea si mi-a raspuns ca de la bunica ei, iar bunica tot de la bunica ei, si tot asa. Si ea intrebase si tot ce mai tinea minte era ca una din bunicile de demult a primit o patura noua si a visat aceasta poveste in timp ce dormea, acoperita cu ea.

post pe blogul lui ionutsk

Citește și:

Kudika
23 Decembrie 2008

Echipa Kudika