Sa moara si Raduleasca

Text de Alice Nastase

Poti servi in fiecare dimineata cafeaua alaturi de Alice pe www.cofeechat.ro
Ne jelim vedetele cu aceeasi indarjire pe care am pus-o in bataile noastre de joc. A fost nevoie sa moara Michael Jackson ca sa ne aducem aminte de anii maretiei sale, dupa ce, mai bine de un deceniu, planeta intreaga s-a distrat pe seama nasului lui.

Cu o luna inainte sa moara Laura Stoica, facuseram cu ea un interviu si o sedinta foto. De amplasat undeva, in interiorul revistei. Laura m-a intrebat, delicata, daca nu cumva as putea s-o asez si pe coperta. Dar eu m-am scuzat ferm, precizand ca am ceva deja stabilit, in vreme ce in minte mi se invarteau considerente legate de audienta, de marketing, de procente din vanzari care atarna de notorietatea vedetei asezate pe coperta. Apoi s-a intamplat nenorocirea. Iar eu am avut o zi si o noapte in care m-am intrebat daca nu cumva acum ar fi momentul sa fac coperta pe care si cantareata si-ar fi dorit-o. “O sa ai vanzari fabuloase!”, mi-au spus toti colegii mei jurnalisti, care nu s-ar fi incarcat cu pacatul alegerii, nealegerii mele.

N-am facut niciodata o coperta cu Laura Stoica, dar acum ma uit in jur ca exista festivaluri care ii poarta numele, si glasul ei este considerat un reper. Inainte sa moara, producatorii de spectacole sau emisiuni cam strambau din nas cand auzeau de ea.

Ma uit cu uluire cum poporul care a adorat-o pana mai ieri pe Mihaela Radulescu e gata acum sa o linseze. Am uitat cu totii cum asteptam o saptamana s-o vedem cum apare imbracata la emisiune si ce coafura si-a mai facut. Am uitat de inovatiile pe care ea le-a adus pe ecran, de emisiunile despre teatru sau despre cele in care facea bungee-jumping. De cartea ei care s-a vandut in nestire. Clevetim doar despre relatia ei cu Dani Otil, despre divortul ei cu tambalau. Eu insami m-am uitat cu mila la ea cand am vazut cum televiziunea careia i-a ridicat rating-urile si averile a ales sa-l invite pe fostul ei sot s-o descrie, cu desfrau de amanunte, la ora de maxima audienta, la Observator. Mi-a fost mila nu de postura in care “ai ei” s-au dezis de ea, pregatindu-i debarcarea, ci de ridicolul explicatiilor pe care le-a dat chiar ea presei, cum ca nu colegii, in niciun caz patronii, ci doar un antenist antipatic a organizat operatiunea de inceput al sfarsitului, fara ca superiorii lui sa aiba habar…

---