Setari Cookie-uri

Astrologie: Horoscopul complet al lunii iulie

Daca dai dovada de un pic de prudenta in reactii, Venus te ajuta sa comunici si sa ajungi la un consens chiar si in situatiile care pareau fara iesire.

Se vor petrece schimbari importante in iulie, orice discutie minora creeaza multa valva si efectele deciziilor luate acum sunt de durata. Daca dai dovada de un pic de prudenta in reactii, Venus te ajuta sa comunici si sa ajungi la un consens chiar si in situatiile care pareau fara iesire. Luna plina in Capricorn din 8 iulie si Luna noua in Leu din 23 iulie aduc, mai intai, nevoia de a face ordine in casa, in familie, la locul de munca, apoi pofta de viata, bucurii multe din lucruri mici, indragosteli, vesti bune.

Berbec – exerseaza calmul

Stiu ca ti-e greu sa te tii departe de certuri si conflicte, insa riscul daca te implici e sa reactionezi necontrolat la nervi, sa strici defintiv o relatie sau chiar sa te accidentezi, daca faci acte de bravura, demonstrativ. Incearca sa petreci mai mult timp cu tine, racoreste-te la o piscina, mergi la o clasa de aerobic, orice, numai sa scapi de stres intr-un mod productiv. Un aspect favorizat astral este cel legat de locuinta, asa ca iti poti umple timpul reamenajand sau redecorand. Spre finalul lunii ai un chef nebun de calatorii si o tona de energie pozitiva!

Citește și:

Taur – lasa grijile in urma

Dai prea multa importanta unor lucruri minore, de parca n-ai sti ca tocmai astfel capata putere asupra ta. Nu te mai ingrijora pentru situatii care nu duc nicaieri, mai bine fa un efort sa gandesti pozitiv si cauta solutii, nu probleme. Planetele te ajuta sa revii la sentimente mai bune si sa comunici usor, totul e sa faci si tu un minim efort. Pe masura ce renunti la incrancenare, ti se deschid oportunitati pe plan profesional si chiar poti castiga sume importante. Personal, lucrurile se linistesc si te simti implinita mai ales dupa jumatatea lunii.

Gemeni – fixeaza-ti prioritatile

Nu le poti face pe toate deodata, dar tu tot incerci. Nu reusesti decat sa te obosesti peste masura si sa-ti scazi mult randamentul, si asa afectat de caldura si de astre. Pentru ca Venus e la tine-n semn, depasesti incet toate blocajele, pe masura ce iti dozezi mai bine efortul si te ocupi, pe rand, de activitatile urgente. Nu lipseste norocul la bani, important e sa nu-i cheltuiesti pe toti deodata. Cel mai bine iti merge pe plan sentimental, unde se intrevede o noua cucerire sau o relatie incinsa cu actualul partener. Esti extraordinar de atragatoare spre finalul lunii!

Citește și:

Rac – pastreaza masura in toate

Venus e de partea ta la inceput de iulie si te ajuta sa calmezi spiritele pe care tu si vremea le-ati incins. Nu esti de obicei maestra echilibrului, insa luna asta e bine sa te straduiesti sa nu dormi prea mult, sa nu muncesti prea mult, sa nu faci prea mult sport, orice exces fiind suportat mai greu de organism. Daca aveai planuri pe care nu le credeai realizabile din pricina bugetului redus, cu un dram de curaj poti obtine acum o prima, o marire de salariu sau chiar alt loc de munca, mai bine platit.

Leu – impaca-te cu trecutul

Amintirile te chinuiesc in iulie si cu greu reusesti sa faci fata emotiilor pe care ti le aduce o intamplare trecuta devenita prezenta din senin sau o persoana draga pe care o intalnesti pe nepusa masa. Te gandesti la ce a fost si mai ales la ce-ar fi putut sa fie si te framanti mai mult decat ai vrea.

Citește și:

Daca pana acum ti-a lipsit curajul, e timpul sa iei o decizie, sa alegi un drum si sa-l urmezi pana la capat. Fii mai sigura pe tine, actioneaza cu incredere, caci nu-ti lipsesc oportunitatile amoroase si nici cele financiare!

Fecioara – trebuie sa-ti menajezi sanatatea

Daca asteptai de ceva vreme sa se iveasca sansa unei noi colaborari sau daca vrei sa-ti schimbi cu totul locul de munca, visul ti se poate implini. Canalizeaza-ti energia in directia asta, fara sa te exploatezi, insa. Simptomele care-ti dau tarcoale si pe care le neglijezi acum se pot agrava in perioada urmatoare. Tocmai de aceea, e bine sa mergi la medic de indata ce te supara inima sau daca apare cine stie ce alt disconfort la prima vedere minor. E o perioada in care, mai mult ca oricand, trebuie sa dai crezare intuitiei. Retrage-te din locurile in care nu te simti binevenita si implica-te daca simti ca o situatie de atrage inexplicabil!

Citește și:

Balanta – tine-ti entuziasmul in frau

Ai petrece pana dimineata, ai manca mult si nu neaparat bun. Ai grija la excese in iulie, caci te poti trezi cu probleme digestive reactivate peste noapte. Pana la jumatatea lunii esti vulnerabila din punct de vedere emotional si e de dorit sa nu te implici in discutii contradictorii, caci ai limba ascutita si cuvintele spuse la suparare nu pot fi luate inapoi. In schimb, ai unde verde la planuri. Poti da frau liber visurilor tale, chiar daca par prea indraznete pentru posibilitatile actuale. Orice este posibil cu atitudinea potrivita si daca ai noroc de sustinerea partenerului, asa cum se intampla in cazul tau!

Scorpion – ascunde bunatatile

Daca apar mici piedici in calea indeplinirii planurilor tale, nu te considera ghinionista, poate pur si simplu Universul iti pregateste altceva mai bun.Trebuie sa tii sub cheie in perioada asta tigarile, alcoolul, borcanele cu dulceata si tot ce-ti mai face pofta si ai putea manca sau bea fara masura pe fond emotional. Stomacul e primul care se revolta. Stapaneste-te si linisteste-te altfel, dansand, ascultand muzica, pictand, nu ascunzandu-te in frigider! Roadele muncii tale din ultima perioada se vor vedea la sfarsitul lunii, cand primesti laude neasteptate sau chiar o promovare.

Citește și:

Sagetator – ai nevoie de energie

Vremea si excesele au reusit sa te moleseasca si sa-ti puna imunitatea la pamant. La asta se adauga o stare de spirit nu tocmai buna, asa ca ai nevoie de ceva care sa te invioreze si motiveze. Un abonament la sala, un bilet la concert, o excursie la Paris sau o dieta noua, tu decizi. Lasand distractia la o parte, e un moment prielnic pentru decizii importante. Schimbarile care se intrevad te pot speria la inceput, dar trebuie sa ai curaj si sa nu refuzi drumurile ce ti de deschid, chiar daca te vor scoate un pic din zona de confort.

Capricorn – lasa lumea sa vorbeasca

La serviciu ar fi bine sa nu pui la inima tot ce spune fiecare coleg si nici toate zvonurile care-ti ajung pe la urechi, fiindca risti sa le interpretezi gresit si sa te agiti fara rost. Ai parte de palpitatii, la propriu, daca te suprasoliciti fizic sau emotional, asa ca ia lucrurile incet si cere lamuriri cand esti in dubiu, in loc sa pui raul in fata. Luna plina in Capricorn din data de 8 iulie vine la pachet cu o dorinta acuta de control, pe care trebuie s-o stapanesti cu orice pret. Poti sa-ti schimbi locul de munca sau partenerul de viata in acest context.

Citește și:

Varsator – calatoreste in siguranta

Daca pleci in vreo tara exotica sau ai programat o iesire cu escaladari, scufundari sau alte activitati incitante, dar riscante, fa-ti asigurare de sanatate, bifeaza toate vaccinurile si ia-ti toate masurile de precautie posibile, caci sanatatea ta e lipsita de protectie astrala in perioada asta. Daca ai un pic de grija ce mananci, ce bei si mai ales cat, esti in siguranta. E o perioada in care se leaga lucruri importante, care vor dura mult, fie ca e vorba de viata personala sau de cea profesionala. Iti merge bine in cuplu, reusitele partenerului vin cu beneficii care te privesc direct.

Pesti – incarca-ti bateriile

Se intrevad unele griji legate de locuinta, dar care se rezolva intr-un fel mai putin complicat decat te asteptai. Fie te muti cu cineva, fie cumperi un spatiu, fie il inchiriezi. La serviciu dai dovada de profesionalism, in sfarsit ajungi cu sacinile la zi, la fel si cu treburile casnice, chiar daca pierzi cateva nopti si weekenduri pentru performanta asta. Munca si caldura in exces sunt obositoare pentru oricine, dar pe Pesti ii vor aduce cu energia la pamant. Ia-ti cateva zile de concediu in care pur si simplu sa dormi mult, sa lenevesti, sa nu faci mai nimic. Bea multa apa si lichide de tot felul, insa fara alcool, ca sa te hidratezi si sa resimti mai putin intens senzatia de sfarseala.

Foto by agsandrew / Shutterstock

Vizionare placuta


Corporatist pasionat de exceluri pe timp de zi, astrolog pierdut în stele by night. Peste cu ascendent în Vărsător și Marte în Berbec. Pentru a-mi păstra apretul jobului de zi...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.