7 lucruri pe care le-am conștientizat după ce am împlinit 30 de ani

Simțeam că e vârsta la care în sfârșit o să fiu femeie în adevăratul sens al cuvântului, o femeie matură și elegantă, sigură pe ea și fascinantă. Nu mi-am propus niciodată ca până la 30 de ani să mă căsătoresc și să am un copil, în schimb eram sigură că o să am o carieră strălucitoare, că o să am un proiect al meu și o să lucrez doar pentru mine.

Dar așa cum ne-am obișnuit deja, viața nu ni le așează după cum vrem noi, ci după cum vrea ea. Nu mă plâng, viața a fost blândă cu mine, mi-a îndeplinit mai toate dorințele arzătoare pe care le-am avut, i-a ținut sănătoși pe cei dragi mie și a avut grijă să îi țină departe pe cei care îmi umbreau fericirea, cu toate că pe mine m-a durut să îi las să plece.

Așadar, astăzi vorbesc despre lucrurile pe care le-am învățat până în 30 de ani, dar pe care le-am conștientizat abia după ce am atins pragul următor.

1. Sănătatea este cea mai importantă. Fără doar și poate. Am știut dintotdeauna că de sănătate trupului și a minții trebuie să ne îngrijim în primul rând, însă abia anul trecut, când am împlinit 30 de ani, am început să mă lovesc de anumite probleme care m-au speriat de-a dreptul. De acum știu că nu mai pot și nici nu mai vreau să îmi neglijez sănătatea, nici pe cea fizică, nici pe cea psihică. Dorm cât este necesar, beau multă apă și beau ceaiuri, iau vitamine și calciu, mănânc salate proaspete, mănânc mâncare gătită în casă... mi-a rămas să mă țin și de sport, dar mai am de lucru aici. Ah, și, în plus, m-am decis să îmi fac toate analizele ca să stau liniștită.

2. Îmi face bine să mă pun pe primul loc. Sunt genul de persoană care se gândește mai întâi la binele celor din jur și într-un final la ea. Sunt genul de persoană care se bucură mai mult dacă face un cadou surpriză celor din jur decât ei (asta nu este neapărat ceva rău). Și mai sunt genul de persoană care renunță ușor la plăcerile personale de dragul celorlalți. Dar au fost momente în care am spus stop și m-am gândit în primul rând la mine, și o fac din ce în ce mai des. Dacă vreau să merg undeva, nu mai renunț pentru că acasă mă așteptă cineva și se plictisește. Dacă îmi doresc un bun material, nu mai renunț pe motiv că mai bine fac altceva cu banii ăia. Și, bineînțeles, mă pun pe primul loc când vine vorba de liniștea mea interioară și de inima mea. Nu mai fac lucruri care îmi displac doar de dragul celorlalți.

3. Unii oameni vin și pleacă. Deși încă am răni deschise, am învățat că oamenii vin și pleacă și că, de obicei, cine pleacă îmi face un bine. Am tras de mulți și de multe, de multe relații de prietenii, chiar și de câteva relații sentimentale, care am crezut eu că erau ce trebuie, dar de fapt se transformaseră în niște obsesii. Mai mult decât să pierd un iubit, am suferit când am pierdut prieteni. Eu, aia care se atașează prea mult de fiecare om cu care petrece câteva zile, eu, aia dependentă de oameni, astăzi accept că oamenii vin și pleacă și mă controlez să nu mai sufăr atât de tare după fiecare în parte.

4. Semnele nu vor întârzia să apară atunci când nu ai grijă de fizicul tău. Pentru că rar mi s-a întâmplat până în 30 de ani să mă lovesc de probleme cu tenul, părul sau corpul, recunosc, nu le-am oferit prea multă atenție. Mai exact, nu mă demachiam de fiecare dată, nu foloseam o cremă hidratantă și nici cu protecție solară, am băut multe sucuri acidulate și am mâncat mult de la fast food, nu am folosit balsam de păr și nici protecție de fiecare dată când îmi îndreptam părul. Ei bine, acum, la 31 de ani, tenul meu se răzbună pe mine, celulita nu a întârziat să apară, iar părul tânjește după sănătate și strălucire.

5. Toate trec. Orice durere trece, să știi. Chiar și aia cea mai mare pe care o simți după orice fel de pierdere. Și asta mă consolează, mă face să am răbdare. Plâng, îmi simt inima sfâșiată, nu mănânc, slăbesc, țip, dar știu că toate astea vor trece și că într-o zi o să apreciez din nou diminețile și o să iubesc din nou oamenii.

6. La finalul zilei, sunt eu cu mine. Asta înseamnă că trebuie să mă iubesc și să mă accept, că eu sunt cea mai bună prietenă a mea și că toată puterea se găsește în mine, răspunsurile le am eu și mai tot ce mi se întâmplă depinde de mine. Sunt singura responsabilă de fericirea mea și de confortul meu. La finalul zilei, sunt eu cu mine... și cu El. Doar de mine și de El am nevoie ca să fiu bine, iar dacă sunt bine, toate celelalte sunt floare la ureche.

7. E vârsta la care cei dragi încep să ne părăsească. Este cel mai trist și dureros lucru care se poate întâmpla de acum înainte. Și, din nefericire, oricât de tare te străduiești să te pregătești pentru o astfel de despărțire, niciodată nu o să fii pregătită.

Sursa Foto: Shutterstock/ By Aleshyn_Andrei

---