Setari Cookie-uri

10 lucruri pe care femeia puternică le face (dar nu vorbește despre asta)

Femeia puternică este femeia din fanteziile tuturor femeilor. Din păcate, nu și ale bărbaților, pentru că prea puțini sunt cei care pot ține pasul cu ea, fiind de cele mai multe ori intimidați de prezența ei.

Tu caută să fii o femeie puternică, pentru că atunci când vei deveni una, vei învăța să te bucuri mai mult de viață și vei primi cu brațele deschise ce are ea mai frumos să îți ofere. Vei iubi oamenii și te vei iubi pe tine, vei dori să faci mai multe fapte bune și vei fi un exemplu de urmat. O femeie puternică nu este nici pe departe o femeie dură, ci este o femeie sigură pe ea, dar blândă și de o bunătate nemărginită.

Femeia Puternica

Sursa Foto: Shutterstock/By Anna Ismagilova

Calități ale unei femei puternice

1. Caută în fiecare zi să evolueze. Asta nu înseamnă că trebuie să fie o femeie care a fost premiantă în anii de școală, care a terminat două facultăți și și-a petrecut jumătate din adolecescență citind. Nu contează cum ai fost în trecut, contează că în prezent ești o femeie puternică, iar o femeie puternică interesată să cunoască oameni care o motivează, care o inspiră și o ajută să își îmbunătățească cunoștințele. Citește, merge la teatru, se uită din când în când la câte un documentar și orice altceva îi mai face plăcere.

Citește și:

2. Nu este o opțiune pentru nimeni. Femeia puternică își dă seama când nu este o prioritate în viața cuiva, atât a prietenilor când și a unui bărbat, și nu acceptă rolul de... a doua opțiune. Dacă este sunată doar sâmbăta la ora 22:00, pentru că persoana respectivă nu a găsit pe altcineva cu care să iasă în oraș, cel mai bine să se aștepte la un refuz din partea ei. Și nu e vorba că vrea să fie neapărat o prioritate, dar este deranjată de persoanele care apelează la ea doar când au nevoie de ea.

3. Elimină persoanele toxice din jurul ei. Asta este o condiție pe care ar trebui să o respectăm toate, dar prea puține ținem cont de ea. Femeia puternică, însă, este cea care nu are timp de pierdut cu persoane care nu îi aduc nimic bun spiritual. Și asta pentru că a luptat mult să se vindece pe interior și a suferit mult până să devină ce este în prezent.

Citește și:

4. Nu îi pasă ce gândesc ceilalți despre ea. Nu i-a fost deloc ușor nici să ajungă în acest punct. I-a păsat chiar prea mult de ce spun ceilalți până să înțeleagă că nu are cum să controleze ce spun și ce faci ceilalți. A făcut pace cu ea și a înțeles că atâta timp cât ea este împăcată cu ea, ce spun ceilalți nu contează, pentru că ceilalți nu o cunosc cu adevărat.

Femeia Puternica

Sursa Foto: Shutterstock/By Anna Ismagilova

5. Se acceptă așa cum este. Ca să ajungă să fie puternică, o femeie trebuie să se accepte cu bune și cu rele, trebuie să își cunoască slăbiciunile și atuurile. Atunci când te accepți și înveți să te respecți și să te iubești, totul în jur devine mai ușor de suportat.

6. Este fericită chiar și atunci când este singură. Unul dintre principalele scopuri ale unei femei puternice este să devină cea mai bună prietenă a ei, pentru că atunci când se întâmplă asta, este fericită indiferent dacă e înconjurată de oameni mulți sau este singură. Adoră să se plimbe singură, să își bea cafeaua singură la terasă, o zi de sâmbătă nu este niciodată plictisitoare pentru ea, căci are o grămadă de planuri mărunte pentru timpul petrecut cu ea însăși.

Citește și:

7. Are un grup restrâns de prieteni. La ce îți trebuie prieteni mulți când ai 2 sau 3 oameni care îți sunt alături necondiționat și cu care petreceți cele mai minunate clipe?! Da, păstrează o vorbă bună și un gram de iubire pentru toți cei care te înconjoară, fii prezentă atunci când îți cer asta, dar ca femeie puternică ai un grup restrâns de prieteni și îți este mai mult decât suficient.

8. Nu acceptă lipsa de respect. Prea puțini sunt cei care îndrăznesc să o critice în față. Pentru că se respectă și își cunoaște valorile, femeia puternică va oferi o replică dură celui care o critică pentru cum s-a îmbrăcat sau pentru felul în care arată.

Femeia Puternica

Sursa Foto: Shutterstock/By Anna Ismagilova

9. Bărbații nesiguri de ei se tem de ea. Îmi pare rău pentru bărbații nesiguri, pentru că nu vor putea face față niciodată unei femei directe, încrezătoare și neiertătoare cum este femeia puternică. Un bărbat nesigur se va simți inconfortabil tare în prezența ei, pentru că nu va avea nimic de oferit și nu vor accepta că ea este inteligentă și amuzantă.

Citește și:

10. Nu se teme să facă primul pas. Teama de a fi respinsă? Teama de eșec? Te rog! O femeie puternică știe ce își dorește și nu ezită să meargă să ceară. O femeie puternică nu se descurajează după prima încercare nereușită.

Sursa Foto Front Page: Shutterstock/By Anna Ismagilova

Vizionare placuta


Sunt Mia și îmi place să trăiesc în Universul meu dominat de liniște, simplitate și bunătate. Iubesc animăluțele (clișeic, nu?!) și pe Dumnezeu, cât despre oameni... îmi...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.