In Green Hours, Sta sa ploua

Teatrul Luni de la Green Hours ne-a prezentat o piesa compacta, amuzanta, meditativa pe alocuri, in regia lui Lia Bugnar, dedublata-n scenarista si actrita totodata, implicata la toate nivelurile piesei si responsabila principala pentru succesul lui �Sta sa ploua� � lunea trecuta, 25 ianuarie, Green Hours-ul a gazduit nu una ci doua reprezentatii consecutive, �la cererea publicului�. Desi, din punct de vedere organizatoric, �maratonul� s-a soldat cu intarzierea aferenta umplerii, golirii si repopularii clubului tubular, actorii au fost la inaltimea asteptarilor si in repriza a doua.

Astfel, spectatorii de la 21:00, printre care m-am numarat si eu, puteam sa mustacim la gandul ca predecesorii nostri de la 19:00 au avut parte doar de repetitia generala, in timp ce noi am prins piesa jucata �pe bune�, cu actorii dezmortiti si textul intrat deja in sange. Evident, cum nu sunt in pozitie sa compar, impresia asta nu inseamna, practic, decat ca �Sta sa ploua� m-a transpus intr-o buna dispozitie... ghidusa.

Realizat de Ioanina

In fine, muzica lui Vlaicu Golcea coloreaza atmosfera – si la propriu, veti vedea in scena de sfarsit la ce ma refer – ca un liant. Totul unitar creat nu in mica masura gratie lui se misca pe ritmurile sperantei, ale unui idealism copilaresc care da nas in nas cu realitatea in decurs de-o ora. Pentru ca, in timp ce cantaretele aspirante se desfasoara in camaruta lor de doi-pe-patru plasata in mijlocul Green Hours-ului, veselia vietii pe care o canta de zor are de infruntat cateva lovituri. Norocul Genei, al lui Peti si al lui Cuce este ca muzica le vine-n ajutor – si nu orice muzica, ci muzica lor, declamata sau murmurata de inimile lor, cantand ca suratele, la unison.

Vizionare placuta

---

Kudika
28 Ianuarie 2010

Echipa Kudika