Cata speranta, atata amar in piesa lui Afrim

Cata speranta, atata amar in piesa lui Afrim

La prima vedere, noua piesa regizata de Radu Afrim, si pusa in scena la Odeon incepand cu 13 februarie a.c., nu-si propune nimic, timp de trei ore. Insa daca intri cu mintea deschisa, nu dureaza mult pana sa gasesti o universalitate a abordarii comicului in Cata speranta, adresata oricarei categorii de insi dispusi sa profite de geniul lui Afrim, si anume accesabilizarea ciudatului. Toata lumea poate iesi cu zambetul pe buze din sala: fanii absurdului, ai varietatilor, ai monoloagelor sau ai slapstick-ului, se prind curand ca tinta lui este... rasul lor. Despre ce se intampla in substraturi, in continuare.

Realizat de Ioanina

Unele “metafore” sunt mai de suprafata decat altele, ca urmare – si iata si dezlegarea misterului celor 3 ore scurse pe nesimtite – intri in scenete cu ochii holbati cat cepele, nestiind cand te poti relaxa in mreaja comicului si cand trebuie sa tii creierul in priza. Totusi, nici despicand firul in patru nu ai garantia ca ai reactionat dupa cum intentiona regizorul, sau autorul sketch-urilor (Hanoch Levin). Realitatea imbatatoare despre trairea unui spectacol Afrim este ca ai alegerea sa il interiorizezi, dar chiar daca nu o iei si te lasi invaluit, tot castigi – amprenta lui pe starea ta de spirit.

Vizionare placuta


Kudika
18 Martie 2010
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.




Setari Cookie-uri