Cata speranta, atata amar in piesa lui Afrim

Cata speranta, atata amar in piesa lui Afrim

La prima vedere, noua piesa regizata de Radu Afrim, si pusa in scena la Odeon incepand cu 13 februarie a.c., nu-si propune nimic, timp de trei ore. Insa daca intri cu mintea deschisa, nu dureaza mult pana sa gasesti o universalitate a abordarii comicului in Cata speranta, adresata oricarei categorii de insi dispusi sa profite de geniul lui Afrim, si anume accesabilizarea ciudatului. Toata lumea poate iesi cu zambetul pe buze din sala: fanii absurdului, ai varietatilor, ai monoloagelor sau ai slapstick-ului, se prind curand ca tinta lui este... rasul lor. Despre ce se intampla in substraturi, in continuare.

Realizat de Ioanina

Tot retroactiv, daca esti la primul contact cu Afrim intelegi ca atitudinea Virginiei din momentul “Cum mi-am intalnit sotul” este plauzibila si, in acelasi timp, revelatoare – vizavi de ingustimea orizonturilor celui care pierde subtextul concentrandu-se pe neconcordantele dintre teatrul fara bariere si teatrul ca poveste de-adormit/amuzat/culturalizat etc. copiii. Intr-adevar, personajele din “Cata speranta” injura si sunt mai exhibitionisti decat li s-ar permite intr-un context non-artistic – insa peticul de strada imaginat de scenografa Iuliana Valsan nu obliga la vestimentatie de rigoare, dupa cum pretentiile la realism cad ca nuca in peretii din butaforia ei. Si totul...

Vizionare placuta


Kudika
18 Martie 2010
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri