Cata speranta, atata amar in piesa lui Afrim

Cata speranta, atata amar in piesa lui Afrim

La prima vedere, noua piesa regizata de Radu Afrim, si pusa in scena la Odeon incepand cu 13 februarie a.c., nu-si propune nimic, timp de trei ore. Insa daca intri cu mintea deschisa, nu dureaza mult pana sa gasesti o universalitate a abordarii comicului in Cata speranta, adresata oricarei categorii de insi dispusi sa profite de geniul lui Afrim, si anume accesabilizarea ciudatului. Toata lumea poate iesi cu zambetul pe buze din sala: fanii absurdului, ai varietatilor, ai monoloagelor sau ai slapstick-ului, se prind curand ca tinta lui este... rasul lor. Despre ce se intampla in substraturi, in continuare.

Realizat de Ioanina

Unele sunt mai putin fermecatoare – in adevaratul sens al cuvantului – decat altele. Dupa cum proclama, “stupefiata”, Virginia Rogin in intro-ul premergator ridicarii cortinei, Afrim are un stil nonconformist, demitizant, lipsit de reverenta din oficiu. Acest monolog planeaza asupra unei scene ulterioare din “program”, una plina de scatologii, iar spectatorul pus in garda de muscatoarea si zeflemitoarea auto-ironie pe care regizorul i-o servise fara ocolisuri din prima, instinctiv face legatura.

Vizionare placuta


Kudika
18 Martie 2010
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.




Setari Cookie-uri