Top 10 (+ alte cateva) filme minimaliste cu miez

1. “The Limits of Control” (2009) – In regia lui Jim Jarmusch, filmele capata o calitate eterica, extralumeasca, unde metaforele sunt la ele acasa si deseori mesajul e atat de abscons incat oricat l-ai interpreta prin propria prisma nu poti fi sigur de acuratetea ta, raportata la intentiile regizorului. In acest film scris si carmuit de el, totul e subiectiv, si reiese, putin cate putin, prin schimburile dintre personajul principal si diferitele personaje episodice intalnite pe parcursul calatoriei lui. Decorul (diverse locatii peisagistice din cuprinsul Spaniei) este foarte prezent, chiar ridicat la rangul de arta prin cadrele lui Jarmusch, dar calitatea minimalista pe care eu o gasesc intrinseca acestei productii, ii este data de vinietele conversationale, eliptice toate – capsule de dialog care nu cresc sistematic spre un punct culminant, ci se insira sacadat pe un fir rosu la fel de criptic ca si ele. Spre deosebire de celelalte filme din lista mea, “TLoC” nu sapa in psihicul personajelor, protagonistul insusi ramanand un mister, tipicar fara explicatie si scump la vorba, pana la sfarsit; filmul nu pare sa dezvolte, sa construiasca nimic, ci doar aduna perle intelepte fara o logica imediat inteligibila; este cinematografie fara mortar.

---