Setari Cookie-uri

10 filme Anglo-fone si Italo-file

Cand am fost in vizita la niste prieteni naufragiati pe taram italienesc – sa tot fie 3 ani de atunci – nu mi-a luat o zi pana sa prind drag de Vezuviul profilat pe linia apei, de un drum impadurit spre supermarket-ul din Urbino si de gondolele inaccesibile ca pret de pe sub podurile Venetiei. Si acum, daca ar exista o pagina a Italiei pe Facebook, as grebla-o cu un “Like” direct in lista mea de experiente favorite fara sa stau pe ganduri, caci – nu-i asa? – vacantele reusite ne raman in suflet... si in albumele de pe FB. Iar eu am albumul doveditor pe care-l mai rasfoiesc din cand in cand, nostalgica, ca sa retraiesc, virtual in capatana, acele 3 saptamani.

Dar sunt si realista in privinta lor, si in niciun caz nu idealizez Italia dupa tiparul superlativ folosit de cineastii care inca ma surprind cu viziuni absolut paralele fata de propriile mele amintiri – nu orice filme creeaza o Narnia in inima Italiei, desigur, ci mai ales cele produse de o minte sau o echipa impresionabila, sentimentalista sau debordand de imaginatie. Tendinta de a exagera totul cu “eticheta” italiana, de la razele soarelui cazute pe dealuri pana la calmul tacticos al traiului de latino-macaronar, este una cu precadere intalnita la americani. De ce si care sunt exceptiile memorabile de la regula, se va deduce din lista de mai jos, si din proeminenta Italiei surprinse pe film, care o distribuie in rol nu de fundal, ci de personaj cu acte-n regula.

Realizat de Ioanina

7. “The Shadow Dancer” (2005) – Toscana se da iarasi in petec cu frumusetea ei naturala rasfatata de soare in acest rom-com sablonard pe care l-am indragit doar gratie distributiei (Joshua Jackson, Harvey Keitel, Claire Forlani). Filmat in jurul Val d'Orcia, “TSD” (sau “Shadows in the Sun”) spune povestea editorului Jeremy care se infiinteaza, la patru acele costumului de businessman fara frunza de taiat la caini, in vila scriitorului Weldon Parish pentru a-l convinge sa se reapuce de meserie. Odata ajuns, insa, el se lasa (cu greu, ce-i drept) pe mana lui Parish, a zilelor de vara indolente si, mai ales, a fiicei scriitorului nonconformist, Isabella – care ii reamintesc ca viata se traieste din plin si nu de la o chenzina la alta. Sentimentalitatea aferenta descoperirii lui Jeremy se manifesta pe toate planurile filmului, de la imagine, la dialog, la soundtrack, iar originalitatea lipseste cu desavarsire, insa poate fi inscris la capitolul divertisment si vizionat ca atare – si anume, fara asteptari prea elevate.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
29 Aprilie 2010
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.