Kudika
6 Mai 2010

Exista o diferenta intre arta pe muchie de cutit moralist si pornografia propriu-zisa – dar oare mai recunoastem linia de demarcatie intr-o era a informatiei eliberate din lanturile controlului de orice fel? Valoarea socului a devenit, incet-incet, o tinta mobila in cursa pentru titulatura de “cineast”, direct proportionala cu numarul de cadre provocative dintr-un film. Valoare reala a unui film, judecand in acest sistem de referinta, depinde doar de disponibilitatea regizorului de a impinge granitele acceptabilului, si de susceptibilitatea criticilor, singurii calificati sa confere rangul de “arta” (“art-house”) productiilor chitite sa induca roseata in obrajii consumatorului. Desigur, tu, spectatorul, esti, la randul tau, singurul in masura sa iti faci o parere asupra notiunii de “arta”, asadar eu iti ofer aici o lista a auteur-ilor faimosi pentru nonconformismul lor, alaturi de cateva dintre operele lor cinematografice – ordinea fiind, ca de obicei, in ton cu preferintele mele – si te provoc sa te exprimi pe marginea lor. Sa intram impreuna in subconstientul tenebros al creatorilor de film fara pereche, fara perdea si fara sexploatare.

Realizat de Ioanina

8. Bernardo Bertolucci, un veteran al folosirii sexului ca mijloc de comunicare al sexelor si al mentalitatilor aparte (vezi “Ultimo tango a Parigi”), a incercat cu “The Dreamers” sa traga o paralela, absconsa ce-i drept, intre revolutia sociala din Franta anilor ’60 si trezirea sexuala a studentului american Matthew (Michael Pitt), ocazionata de prietenia lui cu fratii gemeni Theo si Isabelle. Aici avem de-a face cu o portretizare stereotipica a naivului expatriat american caruia prezenta pe Batranul Continent uns cu toate alifiile ii deschide ochii si-i destupa mintea. In timp ce, pe strazile Parisului, tumultul tinerilor rasculati impotriva Guvernului rage si se umfla cu forta unei societati brusc constiente de propria putere de-a opune rezistenta, in apartamentul noilor sai prieteni francezi Matthew devine si el brusc constient de estomparea moralitatii impuse, mostenite, cand parintii nu-s acasa si in ecuatia vietii intervine dragostea. Cand filmul a fost lansat in America, Bertolucci a facut o aluzie spumoasa la faimosul bon-mot al anilor ’60 “Make love, not war”: “Pana la urma,” concluziona regizorul, “mai bine un orgasm decat o bomba”.
25 de filme legendare pe care trebuie sa le vezi pana la 30 de ani
10 filme psihologice pe care nu trebuie sa le ratezi in 2016

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: