Adaptarea unei vieti: cinema-ul despre virtuozi si genii

Unii poate stiti ce am sarbatorit pe 7 mai – internautii care au apelat in acea zi la atot-stiutorul Google vor fi observat, probabil, schimbarea temporara de fatada a motorului de cautare. Logo-ul Google fusese inlocuit cu o scena din faimosul balet "Lacul lebedelor", scris de Piotr Ilici Ceaikovski. Daca ar fi avut norocul unei longevitati matusalemice, compozitorul rus ar fi implinit 170 de ani – si ne-ar fi incantat cu o mai vasta colectie de opusuri. Pe de alta parte, moartea lui invaluita in mister a ridicat semne de intrbare si a ciuruit povestea “oficiala” cu speculatii (suicid? holera?) – intotdeauna de bun augur cand in joc este pastrarea amintirii unei personalitati de seama in constientul colectiv.

Chiar daca azi idolii tinerilor nostri sunt artistii pop sau actorii Hollywood-ieni, din cand in cand unele filme – mai precis, cele biografice, asa-numitele “biopic”-uri – isi propun sa re-aduca in prim-plan monstrii sacrii care chiar au participat la modelarea culturii si a stiintei mondiale. Trecutul de care apartin ei poate parea indepartat si, ca atare, realizarile lor palesc, perimate, in ochii celor incapabili sa judece importanta lor asupra prezentului nostru. Noroc cu know-how-ul producatorilor de film si studiile de piata aferente: mai-marii studiourilor au prins de veste, desigur, ca generatia actuala sufera de un deficit acut de atentie, de miserupism si de dispret fata de precursori. Asadar, strategii departamentelor de marketing contracareaza cu o arma calibrata la sigur: cat timp unii reprezentanti de marca ai umanitatii au trait vieti palpitante, documentate in detaliu, acestea pot servi drept momeala pentru publicul larg. Inevitabil, spectatorii vor fi intrigati de o “poveste adevarata” indeajuns cat sa dea banii pe bilet. Si, la fel de inevitabil, ei vor afla de existenta unui “oarecare” Ceaikovski, de pilda – o consecinta fericita, dar secundara fata de incasarile la box-office.

Realizat de Ioanina

VICIATI TERIBILISTI: In“The Libertine” (2004), cameleonul Johnny Depp intra in pielea celui de-al doilea conte de Rochester, John Wilmot, cu aplomb indeajuns cat sa nu-l mai recunoastem pe actor sub peruca de secol XVII, si cu atat mai putin in apucaturile libertine. Poetul exilat si-apoi rechemat la Curtea Regelui Charles al II-lea a ramas celebru in istoria literaturii engleze din considerente similare cu cele care ii asigura Marchizului de Sade un loc printre scriitorii francezi – talentul dar si, poate chiar mai ales, depravarea dusa pe culmile anormalitatii. Biopic-ul adaptat dupa o piesa de Stephen Jeffreys scoate in relief fara menajamente unele dintre cele mai excentrice si imorale aspecte ale traiului decadent dus de Rochester. Betiv notoriu si un playboy in toata puterea cuvantului, inainte ca el sa fi fost inventat, nobilul-poet isi etaleaza practicile rusinoase verde-n fata pe ecran, in paralel cu altele mai putin picante – ca dragostea purtata si instruirea acordata viitoarei senzatii a teatrului englez din Perioada Restauratiei, Elizabeth Barry. Impreuna, latura sordida si cea (relativ) umana a lui Wilmot conlucreaza pentru creionarea unui portret realist al acestui personaj viciat. Putred pana in maduva oaselor, la propriu, Wilmot a murit la 33 de ani, rapus de un cocktail de boli (sifilis, gonoree, alcoolism). Cronicarii mai idealisti raporteaza ca, in ultimul ceas, s-ar fi cait de pacate.
Alt exemplu: “Pollock” (2000)

Citește și:

• Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
• ParentX Events – Resursa Copiilor Împliniți - Revoluționăm Educația Copiilor și a Părinților în România
• Horoscopul Dragostei Februarie 2024: Luna Iubirii vine cu provocări și experiențe inedite în relații
• Sfaturile terapeuților: de ce să nu neglijezi sănătatea ta mintală

Vizionare placuta

---

Kudika
20 Mai 2010

Echipa Kudika