Adaptarea unei vieti: cinema-ul despre virtuozi si genii

Unii poate stiti ce am sarbatorit pe 7 mai – internautii care au apelat in acea zi la atot-stiutorul Google vor fi observat, probabil, schimbarea temporara de fatada a motorului de cautare. Logo-ul Google fusese inlocuit cu o scena din faimosul balet "Lacul lebedelor", scris de Piotr Ilici Ceaikovski. Daca ar fi avut norocul unei longevitati matusalemice, compozitorul rus ar fi implinit 170 de ani – si ne-ar fi incantat cu o mai vasta colectie de opusuri. Pe de alta parte, moartea lui invaluita in mister a ridicat semne de intrbare si a ciuruit povestea “oficiala” cu speculatii (suicid? holera?) – intotdeauna de bun augur cand in joc este pastrarea amintirii unei personalitati de seama in constientul colectiv.

Chiar daca azi idolii tinerilor nostri sunt artistii pop sau actorii Hollywood-ieni, din cand in cand unele filme – mai precis, cele biografice, asa-numitele “biopic”-uri – isi propun sa re-aduca in prim-plan monstrii sacrii care chiar au participat la modelarea culturii si a stiintei mondiale. Trecutul de care apartin ei poate parea indepartat si, ca atare, realizarile lor palesc, perimate, in ochii celor incapabili sa judece importanta lor asupra prezentului nostru. Noroc cu know-how-ul producatorilor de film si studiile de piata aferente: mai-marii studiourilor au prins de veste, desigur, ca generatia actuala sufera de un deficit acut de atentie, de miserupism si de dispret fata de precursori. Asadar, strategii departamentelor de marketing contracareaza cu o arma calibrata la sigur: cat timp unii reprezentanti de marca ai umanitatii au trait vieti palpitante, documentate in detaliu, acestea pot servi drept momeala pentru publicul larg. Inevitabil, spectatorii vor fi intrigati de o “poveste adevarata” indeajuns cat sa dea banii pe bilet. Si, la fel de inevitabil, ei vor afla de existenta unui “oarecare” Ceaikovski, de pilda – o consecinta fericita, dar secundara fata de incasarile la box-office.

Realizat de Ioanina

MAESTRII DE-ALTADATA: “Lust For Life” (1956) si “Vincent & Theo” (1990) – sunt ca doua fatete ale unei oglinzi rabatabile in care se reflecta pictorul Vincent van Gogh – iar in “balamalele” comune ambelor regasim interesul morbid si nesatios al nostru, al publicului, pentru o poveste atat de trista ca a sa. In ceea ce priveste prima productie, Vincente Minnelli adapta best-seller-ul biografic al lui Irving Stone pentru a formula in imagini pe pelicula un stil de viata intens, care, la Van Gogh (Kirk Douglas), se traducea printr-o necontenita nevoie de-a-si exersa talentul – cel despre care cu totii stim ca s-a sinucis, inconjurat de-o saracie lucie, dupa ce si-a taiat urechea, tot el cu mana lui, avea mai multe secrete decat cele predate copiilor azi in scoala generala. Van Gogh apare nesigur, tulburat si izolat de lume, in acest exemplu precoce de abordare in format cinematografic a unei teme tratate pana la refuz in biopic-uri de artisti ulterioare: artistul ca suflet chinuit si neinteles, care se macina din interior.

Citește și:

• Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
• Horoscopul Dragostei Februarie 2024: Luna Iubirii vine cu provocări și experiențe inedite în relații
• Sfaturile terapeuților: de ce să nu neglijezi sănătatea ta mintală
• Consiliere și dezvoltare socio-emoțională: o abordare esențială pentru viitorul educațional și profesional al României

Vizionare placuta

---

Kudika
20 Mai 2010

Echipa Kudika