Setari Cookie-uri

Adaptarea unei vieti: cinema-ul despre virtuozi si genii

Unii poate stiti ce am sarbatorit pe 7 mai – internautii care au apelat in acea zi la atot-stiutorul Google vor fi observat, probabil, schimbarea temporara de fatada a motorului de cautare. Logo-ul Google fusese inlocuit cu o scena din faimosul balet "Lacul lebedelor", scris de Piotr Ilici Ceaikovski. Daca ar fi avut norocul unei longevitati matusalemice, compozitorul rus ar fi implinit 170 de ani – si ne-ar fi incantat cu o mai vasta colectie de opusuri. Pe de alta parte, moartea lui invaluita in mister a ridicat semne de intrbare si a ciuruit povestea “oficiala” cu speculatii (suicid? holera?) – intotdeauna de bun augur cand in joc este pastrarea amintirii unei personalitati de seama in constientul colectiv.

Chiar daca azi idolii tinerilor nostri sunt artistii pop sau actorii Hollywood-ieni, din cand in cand unele filme – mai precis, cele biografice, asa-numitele “biopic”-uri – isi propun sa re-aduca in prim-plan monstrii sacrii care chiar au participat la modelarea culturii si a stiintei mondiale. Trecutul de care apartin ei poate parea indepartat si, ca atare, realizarile lor palesc, perimate, in ochii celor incapabili sa judece importanta lor asupra prezentului nostru. Noroc cu know-how-ul producatorilor de film si studiile de piata aferente: mai-marii studiourilor au prins de veste, desigur, ca generatia actuala sufera de un deficit acut de atentie, de miserupism si de dispret fata de precursori. Asadar, strategii departamentelor de marketing contracareaza cu o arma calibrata la sigur: cat timp unii reprezentanti de marca ai umanitatii au trait vieti palpitante, documentate in detaliu, acestea pot servi drept momeala pentru publicul larg. Inevitabil, spectatorii vor fi intrigati de o “poveste adevarata” indeajuns cat sa dea banii pe bilet. Si, la fel de inevitabil, ei vor afla de existenta unui “oarecare” Ceaikovski, de pilda – o consecinta fericita, dar secundara fata de incasarile la box-office.

Realizat de Ioanina

DEPRESIVII SINUCIGASI: “Sylvia” (2003) si “The Hours” (2002) – primul se refera la scriitoarea americana Sylvia Plath (Gwyneth Paltrow), care s-a sinucis cu capul in aragaz si gazul pornit; al doilea, o poveste tripartita si impletita intr-un film cutremurator, ataca intr-unul din segmente problemele mentale ale englezoaicei Virginiei Woolf (Nicole Kidman, laureata Oscarului pentru acest rol), care s-a sinucis inecandu-se intr-un rau, cu pietre indesate-n buzunarele pardesiului. In vreme ce Plath a ramas cunoscuta in principal ca poeta si sotie a mai cunoscutului poet britanic Ted Hughes, Woolf, figura de referinta din Grupul intelectualilor din Bloomsbury, este considerata una dintre cele mai importante personalitati ale miscarii literare moderniste.

Vizionare placuta


Kudika
20 Mai 2010
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.