Setari Cookie-uri

Avanpremiera: Harry Potter si Talismanele mortii - partea 1-a

Harry Potter and the Deathly Hallows / Harry Potter si Talismanele Mortii, cea de-a saptea si ultima din seria aventurilor lui Harry Potter, este realizata in doua parti. In partea intai, Harry (Daniel Radcliffe), Ron (Rupert Grint) si Hermione (Emma Watson) pornesc intr-o misiune extrem de periculoasa: aceea de a gasi si a distruge Horcruxurile, cheia imortalitatii Lordului Cap-de-Mort. Singuri, lipsiti de indrumarea si protectia profesorilor lor, cei trei prieteni trebuie sa se bazeze doar pe propriile lor puteri. Fortele Intunericului ii pandesc la fiecare pas.

Ajunsi acolo, Harry si Hermione vad cimitirul in care sunt ingropati Lily si James Potter, iar Harry este coplesit de emotie si durere. Atentia lui Hermione este atrasa de o piatra funerara cu un simbol straniu - un cerc taiat de o linie orizontala, aflat in interiorul unui triunghi. Pana sa apuce sa i-l arate lui Harry, are senzatia clara ca cineva ii urmareste. Spre surpriza lor, din intuneric apare o femeie batrana si slaba care le face semn s-o urmeze. Harry banuieste imediat cine este: Bathilda Bagshot, autoarea unei carti de Istorie a Magiei. Cei doi pornesc dupa ea, Harry fiind convins ca ar putea afla de la ea nu numai unde se afla sabia lui Godric, dar si secrete de familie ale celui pe care credea ca-l cunoaste atat de bine - profesorul Dumbledore.

Insa in casa batranei Bathilda, la fel de decrepita ca si ea, ii pandeste un mare pericol. Presimtirile sumbre ale Hermionei se dovedesc mai mult decat indreptatite si cei doi sunt nevoiti sa fuga, fara sa obtina vreun raspuns la intrebarile lor.

TALISMANELE MORTII

Ajunsi inapoi la adapostul lor din padure, Harry si Hermione il regasesc pe Ron. Cei trei incep sa puna cap la cap noile elemente gasite si sunt intrigati de ciudatul simbol cu triunghiul si cercul taiat in doua. Harry este primul care-si aminteste unde il mai vazuse: pe un pandantiv purtat de Xenophilius Lovegood, tatal Lunei. Cum nu stiu sigur daca simbolul are vreo legatura cu misiunea lor, cei trei se decid sa mearga la familia Lovegood.

Aici afla ca, de fapt, cunosteau de mult semnificatia simbolului ciudat: Talismanele Mortii, despre care se vorbea in "Povestile bardului Beedle", cartea pe care Dumbledore i-o lasase Hermionei. Astfel, triunghiul reprezinta Pelerina de Invizibilitate, care-l face pe cel care-o poarta invizibil, ca Moartea sa nu-l poata gasi. Cercul este Piatra Invierii, capabila de a-i trezi din morti pe cei dragi, iar linia orizontala reprezinta Bagheta de Soc, cea mai puternica dintre baghetele magice facute vreodata. Daca aceasta poveste este adevarata si Bagheta de Soc exista in realitate, Lordul Cap-de-Mort nu se va da in laturi de la nimic pentru a o obtine si atunci distrugerea Horcruxurilor ar deveni inutila.
Citește și:

Kudika
25 Noiembrie 2010
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: