Premiera palida: un horror bolnavior de la maestrul Dario Argento

Daca te numeri printre fanii inraiti ai horror-ului, ca gen, nu se poate sa nu fi auzit de “Suspiria” sau de mai recentul “La terza madre”, ultimul din trilogia desfasurata lent pe parcursul a mai bine de 30 de ani; daca ai apucat sa si vezi unul din filmele regizate si-n mare parte scrise de Argento, vei intelege acum de ce vestea patrunderii noului sau “Giallo” in cinematografele noastre m-a buimacit, si poate vei empatiza. Panoul decizional care a dat lumina verde acestei idei cel putin bizare trebuie sa fi fost fie atins de un idealism mescalinic fie orbit de numele lui Adrien Brody de pe afis. In orice caz, nu stiu ce sondaj de opinie ar fi putut justifica prezenta unui horror atat de atipic pe marile noastre ecrane, insa intampin cu toata bunavointa greseala de calcul – macar si pentru sansa de a ma pronunta pe marginea unei perioade atrofice din cariera unuia dintre Marii Cineasti contemporani.

Realizat de Ioanina

Desi titlul filmului se poate citi si ca o (meta-)referinta la niste lecturi ieftine, mistere-thrillere cu coperti galbene, care faceau deliciul cititorilor italieni prin anii ’60-’70, actiunea acestui giallo e deturnata din secunda zero, cand faptasul apare pe ecran in toata “splendoarea” lui desfigurata. Mai mult, povestea vietii lui, trista si lamuritoare in defavoarea naratiunii care s-ar fi vrut horror infernal si iese in schimb doar slasher misogin, elimina irevocabil teroarea cu totul. Flavio “Giallo” Volpe devine instantaneu doar inca un ratat antisocial, inrait de intoleranta societatii, in loc sa isi mentina prestanta de psihopat-monstru fara motivatii intrinsec umane.

Vizionare placuta

---

Kudika
3 Iunie 2010

Echipa Kudika