Premiera palida: un horror bolnavior de la maestrul Dario Argento

Daca te numeri printre fanii inraiti ai horror-ului, ca gen, nu se poate sa nu fi auzit de “Suspiria” sau de mai recentul “La terza madre”, ultimul din trilogia desfasurata lent pe parcursul a mai bine de 30 de ani; daca ai apucat sa si vezi unul din filmele regizate si-n mare parte scrise de Argento, vei intelege acum de ce vestea patrunderii noului sau “Giallo” in cinematografele noastre m-a buimacit, si poate vei empatiza. Panoul decizional care a dat lumina verde acestei idei cel putin bizare trebuie sa fi fost fie atins de un idealism mescalinic fie orbit de numele lui Adrien Brody de pe afis. In orice caz, nu stiu ce sondaj de opinie ar fi putut justifica prezenta unui horror atat de atipic pe marile noastre ecrane, insa intampin cu toata bunavointa greseala de calcul – macar si pentru sansa de a ma pronunta pe marginea unei perioade atrofice din cariera unuia dintre Marii Cineasti contemporani.

Realizat de Ioanina

Giallo (“Galben”, poreclit astfel din cauza pigmentului icteric care-i serveste drept motivatie in intreprinderile lui ucigase) este jucat tot de Brody, listat in distributie sub pseudonimul Byron Deidra, o anagrama a numelui sau real – un detaliu care te loveste in moalele capului ca o miscare de geniu din partea lui Argento. Chiar exista o scena greu de explicat altfel decat printr-o premeditare regizorala, care initial m-a pus pe ganduri: Enzo o priveste lung pe Linda, adormita pe canapeaua din biroul lui, si fata lui exprima vadit un conflict interior, pe care scenariul nu il justifica nicicum. Insa nu dureaza mult pana ca povestea sa se scuture si de acest cliseu cu oarecare potential salvator, si sa se scufunde intr-un picaj previzibil pana la obstescul sfarsit.

Vizionare placuta

---

Kudika
3 Iunie 2010

Echipa Kudika