Saptamana care s-a incheiat ieri – in agenda mea, saptamana se scrie de joi pana miercuri, asa cum v-o “servesc” si voua cand va recomand evenimente – a fost una speciala pentru statusul Romaniei pe mapamondul muzical: am fost vizitati de doua trupe americane, una punk, alta post-punk. Diferentele dintre prima, faimoasa cu acte-n regula si semnata la o casa de discuri, si a doua, independenta si no-name, sunt ca de la cer la pamant, insa motivul pentru care o paralela se impune este acel “punk” care ti-ar da impresia ca sorgintea comuna ii leaga ombilical. Sa fie oare asa?
Realizat de Ioanina
Daca
versurile celor de la Feeding Fingers, ca sa continuam cu exemplul dat pentru post-punk, emotionau depresiv in pofida minusurilor la capitolul prezenta scenica sau “artificii” de show, punkerii de la Bloodhound Gang se prezentau ca pachet complet, unde misiunea versurilor, si anume sa intarate, era impartita intre multe alte elemente adiacente, pe langa furia frenetica a cuvintelor. Sigur ca s-au tinut de cuvant baietii lui Jimmy Pop, patru – cu el cinci – rebeli vesnici, iar publicul s-a tinut si el de cuvantul “gastii de copoi”, rezonand mai cu seama cu versurile hiturilor “The Bad Touch”, “Fire Water Burn” sau “The Ballad of Chassey Laine”.