Setari Cookie-uri

Judecătorul Frank Caprio, cel mai amabil judecător din lume, a încetat din viață la 88 de ani

IN ACEST ARTICOL:

Judecătorul Frank Caprio, cunoscut drept „cel mai amabil judecător din lume” datorită gesturilor sale pline de compasiune în sala de judecată, a încetat din viață la 88 de ani.

Omenirea a pierdut o figură emblematică a justiției: judecătorul Frank Caprio, cunoscut pentru compasiunea și bunătatea sa, a murit la vârsta de 88 de ani, după o lungă luptă cu cancerul pancreatic.

Judecătorul Frank Caprio a murit

Vestea a fost transmisă printr-o postare pe pagina sa de Instagram, care număra peste 3,2 milioane de urmăritori, unde se menționa că Frank Caprio a fost „iubit pentru compasiunea, umilința și credința sa neclintită în bunătatea oamenilor”.

Frank Caprio a activat aproape patru decenii ca judecător la un tribunal din Providence, Rhode Island, iar ultimele sale luni de carieră au fost documentate în serialul TV Caught in Providence, difuzat internațional. Popularitatea sa a explodat pe rețelele sociale, unde videoclipurile cu el zâmbind și oferind pedepse și amenzi cu bunătate au fost vizualizate de peste un miliard de ori.

Citește și:

Frank Caprio

Cazuri care au devenit rapid virale

Fiecare caz tratat de Caprio părea să aducă o lecție de viață. Într-un clip devenit viral, judecătorul a iertat o amendă de circulație unui barman care câștiga mai puțin de patru dolari pe oră. În altă înregistrare, a ascultat cu răbdare și empatie o femeie îndoliată, căruia îi fusese ucis fiul, înainte de a-i anula toate amenzile, în valoare de 400 de dolari. Aceste gesturi au transformat sala sa de judecată într-un exemplu de justiție umană și empatică, aducându-i titlul neoficial de „cel mai amabil judecător din lume”.

Frank Caprio

Cu doar o zi înainte de a-și pierde viața, Frank Caprio a postat un mesaj de pe patul de spital, în care solicita să fie pomenit în rugăciuni, dovedind până în ultima clipă o modestie și o smerenie rar întâlnite. Moartea sa a stârnit un val de emoție în întreaga lume, fanii și colegii amintindu-și de el ca de un om care a schimbat percepția asupra justiției, dovedind că legea poate fi aplicată cu blândețe și empatie.

Citește și:

Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: