Mirabela Grădinaru este invitata Melaniei Trump la Casa Albă.
România se pregătește să participe la un eveniment de amploare pe scena internațională, după ce Mirabela Grădinaru a primit o invitație oficială de a lua parte la un summit dedicat educației digitale, organizat în Statele Unite.
Mirabela Grădinaru, invitata Melaniei Trump
Evenimentul, inițiat de Melania Trump, va avea loc la Washington și va reuni partenerele liderilor politici și reprezentanți ai mai multor state, într-un demers comun axat pe viitorul copiilor în era digitală. Invitația adresată României marchează o deschidere importantă către proiecte globale în domeniul educației și siguranței online.
Summitul, intitulat „Pregătind viitorul împreună”, își propune să identifice soluții concrete pentru facilitarea accesului la tehnologie, modernizarea sistemelor educaționale și protejarea copiilor în mediul online. Inițiativa vine într-un context internațional în care digitalizarea devine esențială pentru dezvoltarea noilor generații.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Un nou eveniment de gaming își face debutul în România: RESPAWN, pe 27-28 iunie la București
- AUR PENTRU ROMÂNIA! Trei copii au obținut medalii pentru țara noastră la Campionatul European Școlar de Șah 2026
- Romania, triumf la campionatele mondiale de canotaj: 2 medalii de aur si 4 de argint!
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, „Participarea României la acest summit reflectă angajamentul Administratiei Prezidentiale pentru susținerea educației digitale și dezvoltarea unor politici publice adaptate provocărilor mediului online.”
Din delegația oficială vor face parte și consilieri prezidențiali implicați în politica externă și relația cu societatea civilă. Totuși, atenția publică este concentrată asupra Mirabelei Grădinaru, o prezență discretă până recent, dar tot mai vizibilă în spațiul public în contextul rolului său alături de Nicușor Dan.
Agenda reuniunii include întâlniri la Departamentul de Stat al SUA, dar și o vizită la Casa Albă, unde vor participa mai multe Prime Doamne și reprezentante ale statelor invitate. Discuțiile vor viza teme de actualitate, precum integrarea inteligenței artificiale în educație, accesul la resurse digitale și protecția copiilor în mediul online.
Oficialii au mai precizat că
„De asemenea, membrii delegației vor participa la o masă rotundă cu medici români din SUA, specializați în problematica adicției și domenii conexe, implicați în activitatea unor centre medicale și de cercetare de prestigiu. Agenda delegației mai include și o vizită la The Thrive Center for Children, Families, and Communities (Georgetown University), unde va avea loc o întâlnire cu directorul Matthew Biel, MD, și echipa sa.”
Cine este Mirabela Grădinaru
În vârstă de 41 de ani, Mirabela Grădinaru este originară din Vaslui și a absolvit Facultatea de Geografie. În prezent, activează în mediul corporatist, într-o companie internațională. Deși a evitat mult timp expunerea publică, a devenit o prezență constantă în perioada campaniei electorale, fiind alături de Nicușor Dan, alături de care formează un cuplu de aproape două decenii și cu care are doi copii.
Participarea sa la acest summit reprezintă nu doar o vizită oficială, ci și un moment simbolic pentru România. Este pentru prima dată când partenera unui președinte român este implicată într-un astfel de eveniment internațional de anvergură, semnalând o deschidere mai largă către colaborarea globală în domenii esențiale precum educația și protecția copiilor.
Sursă foto - DT phots1 / Shutterstock