Setari Cookie-uri

Nicole Cherry a cântat la petrecerea de final de turneu a lui J Balvin, în Columbia

Nicole Cherry adaugă un nou moment important în parcursul său internațional. La doar câteva zile după lansarea piesei „Bunda”, artista a fost invitată să cânte în cadrul petrecerii oficiale care a marcat încheierea celui mai recent turneu susținut de J Balvin în Columbia.

Evenimentul a avut loc pe insula Tierra Bomba, în apropiere de Cartagena, și a reunit artiști, DJ și profesioniști din industria muzicală latino. Nicole Cherry a urcat pe scenă alături de DJ Pope, DJ-ul oficial și unul dintre colaboratorii de lungă durată ai lui J Balvin, precum și de artistul și DJ-ul columbian Tornall.

Pentru artistă, a fost prima vizită în Cartagena și o experiență care confirmă încă o dată legătura tot mai puternică pe care o dezvoltă cu scena muzicală latino.

Muzica chiar are puterea de a aduce oamenii împreună, indiferent de unde vin. Pentru prima dată în Cartagena, am cântat pe insula Tierra Bomba, în cadrul petrecerii oficiale de final de turneu a lui J Balvin. O seară incredibilă, plină de energie. Cu siguranță, muzica deschide uși, aduce oamenii împreună și creează genul de amintiri pe care le porți cu tine oriunde ai merge”, a transmis Nicole Cherry.

Citește și:

Momentul vine la scurt timp după lansarea „Bunda”, cel mai nou single al artistei. Cu influențe latino și urbane, piesa continuă direcția muzicală pe care Nicole Cherry o explorează în ultimii ani prin colaborări și sesiuni de creație alături de producători și compozitori din America Latină.

Conexiunea cu această zonă muzicală se regăsește și în componenta vizuală a proiectului. Videoclipul pentru „Bunda” a fost filmat în Medellín, oraș considerat unul dintre cele mai importante centre ale muzicii latino contemporane și locul din care au pornit artiști precum J Balvin, Karol G și Feid.

Prezența lui Nicole Cherry la evenimentul care a marcat finalul turneului lui J Balvin completează astfel un moment important pentru artistă, aflată într-o etapă de dezvoltare internațională și de consolidare a relațiilor cu una dintre cele mai influente piețe muzicale din lume.

Citește și:


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: