Alex Bogdan a făcut dezvăluiri dureroase despre cei 16 ani în care s-a luptat cu dependența de jocuri de noroc, perioadă în care a ajuns să-și ascundă problema chiar și de cei apropiați.
Alex Bogdan a vorbit fără ocolișuri despre una dintre cele mai grele perioade din viața sa. Actorul a dezvăluit că, timp de 16 ani, între 22 și 38 de ani, s-a confruntat cu dependența de jocuri de noroc, o problemă pe care a încercat mult timp să o ascundă de cei apropiați. Invitat la emisiunea „Brigada devreme”, prezentată de Ramona Dumitrescu și Andrei Tudorache la Radio Impuls, actorul a povestit despre nopțile pierdute în sălile de jocuri, datoriile acumulate, ajutorul primit de la mama sa și unul dintre cele mai mari regrete pe care le poartă și astăzi.
Regretul lui Alex Bogdan
În perioada în care cariera sa începea să prindă contur și primea tot mai multe proiecte, viața personală a lui Alex Bogdan era marcată de o luptă pe care o ducea în secret. Actorul muncea mult, mergea la filmări după nopți nedormite și, de multe ori, ajungea acolo fără să fi mâncat.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Drama ascunsă din viața Elizei Natanticu! Soția lui Cosmin Natanticu a suferit un AVC: Am descoperit întâmplător...
- Drama sfâșietoare ascunsă ani la rând de mama lui Dani Vicol! Dezvăluirea care schimbă tot ce se știa până acum
- 30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător deschide o poartă rară. Iubirea nu va mai arăta la fel
Problema jocurilor de noroc a devenit, treptat, o adevărată dependență, iar actorul spune că a încercat să o ascundă cât a putut de mult.
„Trăiești în concubinaj cu diavolul ăsta din tine. Chiar dacă tu, în momentele tale de luciditate, de rațiune, zici că ai o problemă și că vrei ajutor și vreau să fiu bine. Dacă ai băut niște beri sau te prinde într-o pasă mai proastă, diavolul vine la butoane și îți dictează ce să faci”, a povestit Alex Bogdan.
Actorul a explicat că, deși exista și partea rațională care îi spunea că are nevoie de ajutor, dependența ajungea să preia controlul în anumite momente. Uneori, se trezea dimineața după ce pierduse toți banii.
Rușinea și teama de a nu-i dezamăgi pe cei dragi l-au făcut să păstreze tăcerea ani la rând. În cele din urmă, Alex Bogdan a reușit să-i spună mamei sale prin ce trecea, însă nici măcar atunci nu a avut curajul să-i vorbească direct.
- Trubadurul, Nunta lui Figaro, Nabucco, Giselle și Elixirul dragostei, la mijloc de octombrie, pe scena Opera Națională București
- 3 zodii de care să NU te îndrăgostești NICIODATĂ! Au inimi de piatră și nu văd iubirea din fața lor
- Marius Manole, Maia Morgenstern, Oana Pellea și Medeea Marinescu, pe scenele din țară, în perioada 4-11 octombrie
Alex Bogdan i-a trimis mamei un e-mail
Actorul a ales să-i scrie mamei sale un e-mail în care îi cerea să-l înțeleagă și să nu-l certe. Îi era teamă de reacția ei și, mai ales, de faptul că ar putea să o dezamăgească.
„I-am dat un e-mail în care o rugam frumos să mă înțeleagă, să nu mă certe. Îmi era foarte frică de mama, pentru că eu credeam că o dezamăgesc... Și am ascuns foarte mult dependența și mi-am găsit curaj să îi trimit e-mail”, a spus actorul.
Mama lui Alex Bogdan a venit să-l ajute, i-a plătit datoriile și l-a dus la psiholog. Sprijinul ei nu a însemnat însă că lupta cu dependența s-a încheiat imediat.
Actorul a recunoscut că, la acel moment, a crezut că poate ascunde mai bine problema și că poate controla situația. Dependența avea însă să continue să-i afecteze viața.
- Răzvan Kovacs o dă în judecată pe Ema Oprișan: Nu mai am altă variantă. Ce se întâmplă cu cei doi copii
- Șerban Huidu, despre accidentul mortal din 2011: Rezultatele sunt dezastruoase și cu asta am să trăiesc toată viața...
- Maia Morgenstern, Marius Manole, Carmen Tănase, Constantin Cotimanis, pe scenele din București și Cluj la mijloc de februarie
Regretul pe care îl poartă și astăzi
Una dintre cele mai dureroase mărturisiri făcute de Alex Bogdan este legată de mama sa și de perioada în care aceasta s-a luptat cu boala.
Actorul spune că regretă că nu a reușit să-i fie mai aproape și să o sprijine așa cum și-ar fi dorit. Mai mult, în încercarea de a face rost de bani, dependența l-a făcut să folosească inclusiv boala mamei sale drept pretext pentru a cere împrumuturi.
„Cel mai mare regret al vieții mele este că nu am putut să fiu mai aproape de ea în perioada aia în care s-a luptat cu boala. Să-i fiu sprijin, să o ajut cu bani... Este ceva cu care, din păcate, o să trăiesc până la finalul vieții! Sper cândva să pot să mă iert. Sunt sigur că ea m-a iertat”, a mărturisit actorul.
Alex Bogdan vorbește astăzi despre această perioadă fără să încerce să ascundă momentele de care îi este rușine. Experiența a devenit inclusiv sursă de inspirație pentru spectacolul „Viață în lucru”, scris și interpretat chiar de el și prezentat la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București.
Prin intermediul spectacolului, actorul își transformă propria experiență într-o poveste despre dependență, vulnerabilitate, greșeli și încercarea de a merge mai departe.
Alex Bogdan a vorbit și despre contextul emoțional în care dependența s-a accentuat. Actorul spune că, pentru el, singurătatea și nefericirea au reprezentat factori care au contribuit la agravarea situației.
„La mine, cumva, s-a accentuat toată problema asta pentru că eram realmente nefericit, pentru că am fost zece ani singur. Râdeam la un moment dat că nu o să găsesc pe nimeni să mă iubească. Eram foarte trist. Și cumva zona asta îmi oferea o supapă”, a mai spus Alex Bogdan la „Brigada devreme”.
Citește și:
- Horoscop Rune săptămâna 10-16 noiembrie 2025: Ne întoarcem privirea spre lucrurile sau legăturile rămase nerezolvate în trecut
- 12 Decembrie deschide Portalul 12:12. Ultima strigare la vindecare. Ultima șansă să-ți lași durerea în urmă
- Drama ascunsă a Alexandrei Stan în timpul sarcinii. Artista s-a temut că își va pierde bebelușul: Trăiam cu teama...
În acea perioadă, jocurile de noroc ajunseseră să reprezinte pentru el o formă de evadare, chiar dacă efectele lor îi complicau tot mai mult viața.
Mesajul actorului pentru cei care trec prin dependențe
După experiența prin care a trecut, Alex Bogdan spune că oamenii care se confruntă cu dependențe au nevoie, înainte de toate, de sprijin și înțelegere.
„Cred foarte mult în puterea oamenilor de a lupta și cred foarte mult că sunt atât de multe probleme în viețile oamenilor despre care ei nu vorbesc... Mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume în care, înainte să ne judecăm, poate să ne înțelegem un pic mai mult”, a transmis actorul.